15.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăTechLiviu Dragnea rămâne cu sechestru pe avere

Liviu Dragnea rămâne cu sechestru pe avere

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au respins, miercuri, contestaţia lui Liviu Dragnea faţă de sechestrul dispus de DNA în dosarul Tel Drum, în valoare de aproximativ 27 milioane euro.

Liviu Dragnea a contestat, săptămâna trecută, sechestrul dispus de DNA în dosarul Tel Drum, în valoare de aproximativ 27 milioane euro, preşedintele PSD invocând faptul că nu s-a constituit nicio parte vătămată în cauză. Apărătorii săi au expus, miercuri, în faţa instanţei de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) argumentele pe baza cărora au solicitat ridicarea măsurii asigurătorii.

La ieşirea din sala de judecată, unul dintre avocaţii lui Liviu Dragnea, Maria Vasii, a spus că s-a prezentat, alături de colega sa, în faţa magistraţior, pentru a corecta „excesul de zel” pe care l-au observat în ancheta care îl vizează pe liderul PSD.

„Am avut surprinderea să observăm 240 de volume care reprezintă lucrări obscure. Ele au fost făcute cu încălcarea imunităţii şi a legilor de care domnul Dragnea trebuia să se bucure. Ca atare, judecătorul nu trebuie să treacă cu vederea nelegalitatea actelor procesuale ce au fost temei pentru luarea acestei măsuri de sechestru. Mă aştept ca judecătorul, care este unul cu o reputaţie deosebită, să observe că, deşi noi astăzi criticăm doar măsura sechestrului, este obligat să verifice inclusiv premisele iniţiale de luarea măsurii sechestrului, respectiv dacă e credibil că domnul Dragnea a constituit un grup organizat şi dacă poate fi făcut părtaş cu acele fraude la fondurile europene. Nu putea fi luată măsura sechestrului peste toate bunurile tuturor persoanelor implicate în acest proces. Textul de lege pe care l-a menţionat procurorul spune că se ia măsura sechestrului pe bunuri necesare pentru a acoperi paguba. Mă întreb unde este paguba, câtă vreme nu avem nicio constituire de parte civilă şi avem judecăţi anterioare cu hotărâri judecătoreşti rămase definitive prin care se constată de către judecători că nu există paguba?”, a spus Maria Vasii.

Cele mai citite

Un bărbat de 43 de ani din Rădăuți a evadat din arestul la domiciliu după ce a fost condamnat la patru ani închisoare

Un bărbat în vârstă de 43 de ani din municipiul Rădăuţi este cercetat penal pentru evadare, după ce ar fi părăsit arestul la domiciliu...

Motivul incredibil pentru care Kristi Noem, om politic din SUA, și-a ucis câinele

Kristi Noem a spus că a relatat întâmplarea pentru a demonstra că este dispusă să facă lucruri care sunt „dificile şi urâte” atât în...

Un bărbat de 43 de ani din Rădăuți a evadat din arestul la domiciliu după ce a fost condamnat la patru ani închisoare

Un bărbat în vârstă de 43 de ani din municipiul Rădăuţi este cercetat penal pentru evadare, după ce ar fi părăsit arestul la domiciliu...
Ultima oră
Pe aceeași temă