Şi-ar fi putut cineva imagina că asocierea dintre o temă de mare actualitate – ecologia, cu arta apuseană şi copii ar putea reprezenta începutul soluţionării unei crize majore cu care se confruntă societatea noatră în prezent?
Dar mai bine să vă spunem povestea Monicăi (N.Red: Monica Popescu, președinte AOPISCC – Filiala București), în care personajele principale sunt Oana, Mara, Matei, Andreea, Ana…, elevi ai Liceului de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” din București cu profesorii lor, Oana Isar, Ilinca Manole, Mariea Petcu Chioibaş iar personajele secundare artişti, critici de artă, strategi culturali, profesori universitari, jurnalişti, părinţi…!
“Deşeurile ne sufocă. Cifrele sunt îngrijorătoare. România are mari probleme în ceea ce privește colectarea selectivă și reciclarea deşeurilor. În fiecare an țara noastră produce circa 6 mil. tone de deșeuri și nu știe cum să le gestioneze. România poate primi sancțiuni aspre din partea forului european”. Vocea Monicăi se face însă prea puţin auzită. Ce să facă?
Dar dacă i-am pune pe copii să spună aceste lucruri pe limba lor? Cum? Prin intermediul şi din perspectiva artei şi designului, să transmită astfel cum simt ei aceste lucruri.
Ideea lansată începe să prindă contur iar lucrurile să se lege: profesorii sunt nu numai încrezători dar şi entuziaşti, venind cu idei noi, Muzeul de Artă Apuseană se arată încântat de idee şi se oferă a fi gazda evenimentului de lansare, apar sponsorii, organisme guvernamentale încep să îşi exprime interesul, la fel şi media, iar copii….
Suntem o naţiune bogată. Avem copii minunaţi, numai să ştim să-i auzim!
Copii au acceptat imediat şi cu mare entuziasm provocarea, folosindu-şi din plin talentul, priceperea şi creativitatea cu o dăruire totală, într-un timp record. Noi, adulţii, în calitate de producători dar şi de consumatori, ştim că, la ora actuală, un produs nu poate avea succes pe piaţă decât dacă transmite emoţii, dacă are o poveste în spate.
Ei bine, copii, poate fără să ştie acest lucru în teorie, l-au aplicat perfect în practică, au pornit de la idei originale, de la realităţi crude sau de la observaţii fine şi au clădit în jurul lor poveşti vibrante, poveşti cu mesaje puternice. Şi-au pus în slujbă întreaga inventivitate şi au creat opere emoţionante cu mare valoare artistică.
Tristeţe, goliciune, strigăte de durere, de implorare sau de ajutor, copii ne-au arătat cum suntem astăzi şi cum vom fi mâine dacă ceva nu se va schimba. Stop! Spun ei, aşa nu se mai poate. Copii sunt credibili şi autentici. Ne-au demonstrat că sunt mai responsabili şi mai maturi decât suntem noi care, deseori preocupaţi de viaţa de zi cu zi, uităm lucrurile esenţiale. Astfel, aceşti copii ne-au (re)dat speranţa în viitor.
Câteva povestiri impresionante
“RĂZBOI ÎMPOTRIVA NOASTRĂ” (BECARJIEFF ELENA-CRISTINA): balena semnifică toate vietăţile şi poartă pe spatele ei poluarea. Oamenii ajung să distrugă mediul înconjurător şi, implicit, pe ei înşişi.
“SORROW” ( DUMBALE OANA): singurătate, tristeţe (priviţi ochii fetei!), natura se luptă din răsputeri cu poluarea. Inspirată din lucrarea lui Van Gogh cu acelaşi nume.
Aceeaşi temă a singurătăţii dar, de data aceasta şi a disperării omului şi a naturii se desprinde şi din frumoasa lucrare în ulei realizată de ANA LUPU.
“PARAKH” – chin în hindusă (MINCU IOANA): în loc de fructe şi beţe colorate, masculul oferă femelei în perioada de împerechere un plic de ceai cu gunoaie, singurele lucruri pe care le-a mai putut strânge. (Cât sarcasm transmis în această lucrare!!!).
"SUPRAVIEŢUIREA" (LOREDANA SLAV): planeta trebuie salvată pentru ceea ce iubim. Un copil încearcă să-și salveze ursulețul dintr-un mediu cu aer poluat, cedându-i masca de oxigen, care îl ține în viață.
“OUL DESTINULUI” (ANDREEA-MIRUNA FILON): lumea în care trăim este fragilă asemenea cojii de ou iar fiecare fisură se propagă asupra noastră, asupra esenţei vieţii. Fătul îşi regăseşte echilibrul universal în poziţie de embrion, ocrotit de pântecul Terrei, însă daunele asupra planetei rănesc acest prunc numit “Viaţă”.
“O ŞANSĂ VIEŢII” (NICU GABRIELA): Pelicanul, pe cale de dispariţie, este legat de un lanţ plin de deşeuri. Cum şi cine îl poate dezlega de acest blestem?
MARA VERHOOGT este ataşată de animalele din junglă – elefanţi, tigri, lei. Cu cele din pluş s-a jucat când era mică, pe altele le-a cunoscut din cărţi. Viaţa lor este ameninţată, habitaclul este distrus, palmierii fiind folosiţi pentru extragerea uleiului.
“DIN NIMIC” (IOANA VALLIMĂRESCU): Ştiţi câte umbrele sunt aruncate la gunoi în timpul unui an? Din acest nimic rămas dintr-o umbrelă şi din alte resturi de materiale textile, Ioana a realizat o vestimentaţie trendy, foarte la modă astăzi.
Cea mai frumoasă poveste: "Sursa de inspiraţie a fustei a fost cartea "Un Lun Dun" de China Mieville. Lun Dun este o lume paralelă cu Londra, unde se strâng toate gunoaiele pe care londonezii le aruncă. Pet-urile au devenit animale de companie, soarele este un rest nociv al soarelui nostru iar smogul ameninţă aceasta lume sufocată de gunoaie. Umbrelele stricate sunt spioni între cele două lumi.
Impresionată de imaginile deplorabile ale acestei lumi, m-am hotărât să refolosesc toate lucrurile stricate în speranţa că nu voi ajunge sa trăiesc niciodată într-o astfel de lume.
Am transformat o umbrelă stricată (am eliminat un spion!) într-o fustă. Am decorat-o cu tot ce urma să ajungă la gunoi (nasturi vechi,sparţi; ziare şi foi volante din reviste vechi, etc). Am pictat "restul" de soare, personajele din acea lume, aşa cum mi le-am imaginat, pe curajoasa Deeba şi animalul ei de companie – o cutie de smântana goală.
Sper din tot sufletul sa trăim într-o lume curată şi să fim deştepţi şi creativi, să reuşim să refolosim toate obiectele care ne-ar putea fi de folos si pe care acum le aruncăm!" (Ioana Vallimărescu).
“HAOSUL INVIZIBIL” (ALEXANDRA PISALTU): Gunoaiele strivesc un copil, o frumoasă lucrare grafică.
SIMINIC MATEI este direct şi ferm: “Ce semeni, asta mănânci”, respectiv ce arunci în apă se regăseşte în farfurie.
Ce va face cu bursa obţinută în cadrul premiului cel mare? “Am să proiectez o bicicletă zburătoare” (!)
Colecția de costume medievale, cu accente moderne, prezentate de către elevi în cadrul unui spectacol stilat a întregit decorul acestei poveşti, oferind deasemenea o perspectivă ideii de reciclare. Tinerii au realizat ei înşişi vestimentaţia pe bază de materiale refolosite.
Povestea nu se încheie însă aici. Acesta este doar începutul. A fost câştigată o bătălie dar războiul este greu şi lung. Modalitatea în care a fost câştigată spune multe şi, mai mult decât atât, ne (re)dă încrederea în viitor. Deocamdată, urmând exemplele date de aceşti minunaţi copii, la propunerea Mashei Verhoogt, fiecare dintre noi să ne luăm angajamentul ca, în fiecare zi să facem ceva ecologic.
