Oare de ce au impresia oamenii că o dată înhămați la un cuplu li se conferă niște drepturi asupra minții, trupului și sufletului celuilalt? Ce soi de carte de legi le dă aceste drepturi? Sau o fi doar o extensie a idilicei expresii „să ne purtăm de grijă unul celuilalt”?
După câțiva copii, ea și-a lărgit un pic mai mult șoldurile, iar din rochițele de vară țâșnesc acum niște pulpe mai bine conturate. Se așează ostenită seara pe canapeaua comună, ducând agale înspre gură o prăjitură de toată frumusețea. Pe când lumea îi este mai dragă și plăcerea mai vârtoasă, simte cum cad asupra gestului ei nevinovat niște ochi lărgiți a reproș și dezamăgire, iar cuvintele aspre „ar trebui să mănânci doar jumătate din treaba aia” se aud de pe partea lui de canapea. Cu nedreptatea care i se face pulsând în vene, ea se îndepărtează plângând sau doar înșfacă încă un drog dulce, arătându-i domnului că nu există decât un stăpân al corpului ei, ea și, într-un final, creatorul.
De obicei el e mai talentat în a continua cu viața dinainte de miracolul îndrăgostirii, poftind și acum la ieșiri cu gașca, la job ziua și bere seara, la orele eliberatoare de energie negativă de pe terenul de fotbal. Coșul ei de preferințe însă s-a reașezat și nu pricepe nici moartă de ce el se poartă așa copilărește, dorindu-și chestii care pentru ea fac parte dintr-o altă viață. Și atât de prost stă cu înțelegerea acestui fenomen, mai ales dacă prin ogradă s-au aciuiat și niște puradei, că o apucă revolta față de acest iresponsabil și aruncă înspre vinovatul fără vină săgeți de reclamații, interdicții și ultimatumuri… citește mia multe pe www.like.noinu.ro
