11.7 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăSportTrei noi membri în Consiliul de Administrație al Tarom, între care și...

Trei noi membri în Consiliul de Administrație al Tarom, între care și o fostă jurnalistă. Ei au un salariu lunar de aproape 5.300 de lei

Consiliul de Administrație al Tarom are trei noi membri. Este vorba despre Dragoş Pelmuş, fost secretar general adjunct în Ministerul Transporturilor, Ion Voicu, fost director în cadrul Direcţiei Comunicare din aceeaşi instituţie şi Adriana Ionescu, consilier personal al ministrului Transporturilor și fostă jurnalistă, informează Mediafax.

În prezent, Dragoş Vasile Pelmuş ocupă funcţia de vicepreşedinte, iar Ion Laurenţiu Voicu şi Andriana Ionescu sunt administratori, potrivit site-ului companiei. Pelmuş a fost secretar general adjunct în cadrul Ministerului Transporturilor, din aprilie până în prezent. Anterior, în perioada august 2016 – aprilie 2017, Pelmuş a fost director executiv în cadrul corpului de control al Primăriei Sectorului 4.

Voicu a fost director al Direcţiei Comunicare, Relaţia cu Patronatele, Sindicatele şi Organizaţiile Neguvernamentale din cadrul Ministerului Transporturilor, din iunie 2016 până în prezent. În perioada mai 2014 – iunie 2016, Voicu a fost consilier personal al preşedintelui Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului. Timp de zece ani, în perioada aprilie 2004 – mai 2014, Voicu a ocupat mai multe funcţii în cadrul Ministerului Transporturilor.

Adriana Ionescu a fost consilier personal al ministrului Transporturilor din mai 2017 până în prezent. Anterior, timp de şase luni, din ianuarie până în iunie 2017 a fost consilier personal al Ministrului Afacerilor Interne. Din octombrie 2016 până în martie 2017, Ionescu a fost consilier de stat pe relaţia cu Parlamentul. Din iulie până în prezent, Ionescu este consilier parlamentar în cadrul Senatului. În cariera de jurnalistă, Ionescu a fost realizatoare a rubricii „Dincolo de apareneţe”, în cadrul emisiunii „Ambasador de România”, difuzată de postul Realitatea TV, din martie până în iulie 2016 şi şefa secţiei politic a departamentului de ştiri de la România TV.

 Anterior, din Consiliul de Administraţie făceau parte Andrei Dragoş, Valentin Iordache şi Radu Francis Florescu.

Din Consiliul de Administraţie fac parte Silvia Popeanga, preşedinta Consiliului de Administraţie, Dragoş Vasile Pelmuş, vicepreşedinte şi administratorii Ion Laurenţiu Voicu, Adriana Ionescu, Machita Dan- Aurel, Alina Georgeta Velicu şi Răzvan-Alexandru Marica.

Administratorii neexecutivi au o remuneraţie lunară brută sub forma unei indemnizaţii fixe de 5.259 de lei. Directorul general al companiei, Eugen Davidoiu, are un salariu lunar de 24.306 lei. 

Cele mai citite

Alegerea eficientă a unei pompe de apă: Ghid complet pentru maximizarea performanței

Alegerea corectă a unei pompe de apă este esențială atât pentru eficiența energetică, cât și pentru îndeplinirea eficientă a cerințelor specifice fiecărui proiect. Fie...

Ciocniri violente între poliția georgiană și manifestanți la Tbilisi

Poliţia georgiană a folosit forţa marţi împotriva manifestanţilor de la Tbilisi, unde mii de persoane s-au adunat pentru a treia săptămână ca să protesteze...

Franța e gata să medieze între Israel și Hezbollah

Ministrul de Externe al Franţei, Stephane Sejourne, i-a cerut Israelului să facă publică poziţia sa cu privire la o propunere menită să dezamorseze tensiunile...
Ultima oră
Pe aceeași temă