14 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSportStrategie Anticorupţie 2011-2014, lansată în dezbatere publică de Ministerul Justiţiei

Strategie Anticorupţie 2011-2014, lansată în dezbatere publică de Ministerul Justiţiei

Ministerul Justiţiei a lansat în dezbatere publică, marţi, proiectul Strategiei Naţionale Anticorupţie 2011-2014, în care sunt încorporate priorităţile UE, respectiv recuperarea bunurilor provenite din infracţiuni, protecţia avertizorilor de integritate, prevenirea şi combaterea corupţiei politice, potrivit Mediafax.

Documentele au fost elaborate după consultări preliminare derulate de către Ministerul Justiţiei începând cu 15 aprilie 2011 cu reprezentanţi ai instituţiilor publice, mediului de afaceri şi societăţii civile, fiind organizate reuniuni la nivel de platforme de cooperare şi dezbateri publice cu asistenţa Societăţii Academice Române, Centrului de Resurse Juridice, Fundaţiei Konrad-Adenauer şi Centrului Naţional pentru Integritate.

Totodată în intervalul 26 – 30 septembrie, Ministerul Justiţiei va organiza consultări şi dezbateri publice la nivelul celor cinci platforme de cooperare: Platforma autorităţilor independente şi a instituţiilor anticorupţie; Platforma administraţiei publice centrale; Platforma administraţiei publice locale; Platforma mediului de afaceri; Platforma societăţii civile.

Strategia asigură implementarea recomandărilor formulate de Comisia Europeană (CE), încorporând totodată recomandările specifice formulate în Evaluarea independentă privind implementarea Strategiei Naţionale Anticorupţie 2005-2007 şi a Strategiei Naţionale Anticorupţie privind Sectoarele Vulnerabile şi Administraţia Publică Locală pe perioada 2008-2010 în România.

Documentul preia domeniile identificate ca priorităţi la nivelul UE în Comunicarea anticorupţie a CE: recuperarea bunurilor provenite din infracţiuni, protecţia avertizorilor de integritate, achiziţiile publice, prevenirea şi combaterea corupţiei politice, protecţia intereselor financiare ale UE.

Prin acest document strategic se urmăreşte şi pregătirea celei de-a patra runde de evaluare GRECO, cu tema “Prevenirea corupţiei în ceea ce priveşte membrii Parlamentului şi în rândul judecătorilor şi al procurorilor”.

Strategia pune accent pe măsurile de promovare a integrităţii instituţionale, dar propune şi instrumente noi, consacrate ca bune practici europene, precum metodologia de autoevaluare a riscurilor de corupţie şi introducerea planurilor de integritate.

Prin cooperarea cu agenţiile cu atribuţii în prevenirea şi combaterea corupţiei, se va operaţionaliza un mecanism de valorificare a cazuisticii DNA, PICCJ, ANI şi DGA.

Prin intermediul inventarului de măsuri preventive şi al indicatorilor de evaluare asociaţi se propune realizarea la nivelul fiecărei instituţii a unei autoevaluări periodice (semestriale) privind eficienţa măsurilor anticorupţie. Autoevaluarea va fi dublată de un mecanism constând în misiuni de evaluare tematice efectuate de către echipe mixte, constituite din experţi ai diferitelor instituţii şi agenţii publice sau organizaţii neguvernamentale. Acest mecanism va prelua bunele practici în materie consacrate la nivelul GRECO, ONU şi OCDE.

Cele mai citite

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

Mesaje de PAȘTE 2024: Hristos a Înviat!

Mesaje de Paște de trimis în aceste zile sfinte celor dragi. România Liberă îți propune o selecție de urări de Paște, SMS-uri pe care...

Rusia – Ucraina, ziua 780: Moscova susține că armata Kievului a atacat Crimeea cu rachete cu rază lungă de acțiune

Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate...
Ultima oră
Pe aceeași temă