19.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSportMinistrul Justiției a sesizat Parchetul, după ce mii de pagini din dosarele...

Ministrul Justiției a sesizat Parchetul, după ce mii de pagini din dosarele SIPA ar fi fost xeroxate în sediul ANP

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat, miercuri seara, că a sesizat Pachetul, după ce a constatat că peste 3.000 de pagini din dosare arhiva SIPA au fost copiate la xerox în sediul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), potrivit News.ro.

„La ANP există xeroxul cu care au fost copiate cele peste 3.000 de pagini şi care este sigilat. La ANP există condicile privind vizitatorii în arhivă. Am solicitat aceleaşi informaţii şi de la oficiul care eliberează certificatele ORNISS. Le-am primit şi acolo îmi spune cine avea şi cine nu. Acele informaţii se referă la diverşi, foşti angajaţi sau neangajaţi ai Ministerului Justiţiei care astăzi se află în alte demnităţi sau în Ministerul Justiţiei, dar care se află la adăpostul prezumţiei de nevinovăţie”, a afirmat Tudorel Toader.

La începutul lunii iuli, ministrul Justiţiei preciza că ştie că au existat „vizitatori" ai arhivei SIPA care nu deţineau certificate ORNISS şi că a trimis o adresă la ORNISS pentru a-i transmite numele acestora, aşteptând răspuns mai devreme de termenul legal de 30 de zile.



 

 

În 12 iulie, Tudorel Toader a anunțat constituirea unei Comisii de inventariere a arhivei SIPA, dar nu a făcut publice numele membrilor, invocând că acestea nu sunt de interes public şi că este o „măsură de protecţie".

Hotărârea de Guvern privind arhiva fostei Direcţii Generale de Protecţie şi Anticorupţie (DGPA sau SIPA) a fost publicată la începutul lunii iunie în Monitorul Oficial, unul dintre articolele HG dând posibilitatea comisiei care se va ocupa de inventarierea şi predarea documentelor către Administraţia Naţională a Penitenciarelor sau Arhivele Naţionale să predea informaţii către organele judiciare dacă acestea oferă motive pentru solicitarea lor în cazul unor proceduri judiciare.


Cele mai citite

Europarlamentarul Ramona Strugariu va candida la funcția de primar în Cluj-Napoca

Eurodeputata Ramona Strugariu, copreşedinte REPER, şi-a lansat, sâmbătă, candidatura la funcţia de primar al municipiului Cluj-Napoca, conform agerpres.ro. "Am intrat în politică tocmai ca să...

Un tânăr în vârstă de 27 de ani a folosit bancnote false de 200 de euro în săli de jocuri electronice 

După ce un tânăr în vârstă de 27 de ani ar fi folosit bani falși (n.r. bancnote de 200 euro) pentru a se juca...

“Sunt convins că Mircea Geoană va candida la președinție”, spune Ciolacu

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat sâmbătă că are convingerea fermă că Mircea Geoană va candida pentru funcția de președinte al României. Această declarație a...
Ultima oră
Pe aceeași temă