16.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSportCarmen Dan îl critică pe premierul Grindeanu: Este premierul nimănui. Nimeni nu...

Carmen Dan îl critică pe premierul Grindeanu: Este premierul nimănui. Nimeni nu i-a dat o foaie și un pix să noteze propuneri de miniștri. Nu el a câștigat alegerile, nu reprezintă PSD

Ministrul demisionar al Internelor, Carmen Dan, a afirmat, vineri, într-o conferință de presă, că Sorin Grindeanu „este un premier al nimănui”, subliniind că alegerile nu au fost câștigate de el, ci de PSD. 

„Domnul Grideanu este singur. Este un premier al nimănui”, a mai spus ea, precizând că vor exista mai multe propuneri (n.r – de premier) și că fiecare membru PSD își va spune părerea.

„Vă mai spun ceva. Nimeni nu i-a dat domnului Grindeanu o foaie și un pix și i-a spus: Notează nume de miniștri. Vă garantez că nu este așa”, a spus Carmen Dan.



Totodată, ministrul de Interne a mai precizat că miniștrii și-au dat demisia din Cabinetul lui Sorin Grindeanu „din solidaritate” și că „nu sunt întâmplătoare”.

„Am vrut să dăm un mesaj foarte clar că nu mai putem funcționa în această formulă. Acest program de guvernare nu e al domnul Grindeanu, ci al partidului, în interesul românilor, pentru că trebuia implementat unitar  (…). Acel program de guvernare este urmărit cu foarte multă atenție în plan politic. Dacă nu poți merge cu măsurile, alegi să spui”, a mai spus ministrul demisionar al Internelor.

„Această decizie de a demisiona a fost o decizie pe care nu am discutat-o înainte. A fost o reacție de solidaritate, prin care am vrut să transmitem că ne dorim dialog, să se caute și să se găsească soluții. Solidaritate cu colegii mei”,  a mai spus ea.

„Războiul acesta și această situație în care ne aflăm (…) nu este generată nici de Cabinetul care și-a dat demisia, și nici de Partidul Social Democrat, care a câștigat alegerile. Nu domnul Grindeanu a câștigat alegerile, nu domnul Grindeanu reprezintă Partidul Social Democrat", a mai susținut Carmen Dan.



Coaliția de guvernare PSD – ALDE a decis, miercuri, retragerea sprijinului politic pentru Guvern și i-a cerut demisia premierului. Ca urmare a deciziei, majoritatea miniștrilor din Cabinetul Grindeanu și-a depus demisia. Joi, CEx al PSD a decis și excluderea din partid a premierului.


Citește și: VIDEO + LIVE TEXT. Premierul Sorin Grindeanu, la sediul Guvernului: Liviu Dragnea încearcă să confiște partidul. Ce-o să facă? O să ne excludă pe toți din PSD? Nu eu am fost la partide de tenis și nici la șprițuri cu reprezentanți SRI

Prim-ministrul Sorin Grindeanu a reiterat, joi, că nu va demisiona, respingând aluziile alimentate de Liviu Dragnea, cu privire la asocierea sa cu serviciile secrete.


Premierul Sorin Grindeanu a declarat, miercuri seara, că nu îşi dă demisia şi că i s-a propus şefia mai multor instituţii ale statului, doar ca să îşi dea demisia. De asemenea, a precizat că va rămâne în PSD. Grindeanu a transmis multora din colegii CEx că îi pare rău că au trecut prin această experienţă neplăcută, cerându-şi scuze. El a început prin a le mulţumi românilor pentru sprijin şi primarilor şi membrilor de partid care i-au transmis mesaje de susţinere.

În această criză a intervenit și Administrația Prezidențială. Astfel, purtătorul de cuvânt al Preşedintelui României, Mădălina Dobrovolschi, a precizat, joi, că un nou premier poate fi desemnat doar dacă se întrunesc condițiile din Constituție.



„Vă informez că președintele a primit scrisoarea semnată de președinții PSD și ALDE, prin care anunță retragerea… Președintele a luat act că se dorește schimbarea Cabinetului. Potrivit Art. 106 din Constituție, funcția de membru al Guvernului încetează în urma demisiei, a revocării, a stării de incompatibilitate. Cfm. Art 107 din Legea Fundamentală, dacă prim-ministrul se află într-una dintre situații, președitele va desemna un alt membru al Guvernului ca premier interimar, până la desemnarea altui prim-ministru. Când funcția de prim-ministru va deveni vacantă, fie prin demisie, fie prin adoptarea în Parlament a moțiunii de cenzură, președintele va desemna un alt candidat. În condițiille în care Guvernul va fi demis, președintele va urma cu celeritate pașii. Președintele solicită rezolvarea crizei politice din interiorul coaliției, pentru a evita instabilitatea politică”, a declarat Mădălina Dobrovolschi.

 
Cele mai citite

Germania susține că a fost victima unui atac cibernetic rusesc. Berlinul avertizează că vor exista consecințe

Berlinul a acuzat vineri hackeri ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic intolerabil împotriva membrilor Partidului Social-Democrat german şi a avertizat că vor...

MAE condamnă ferm toate actele de violență asupra jurnaliștilor

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) condamnă "ferm" toate actele de violenţă împotriva jurnaliştilor şi a mass-media în exercitarea profesiei lor, într-un mesaj transmis cu ocazia...

Lionel Messi, de neoprit la 36 de ani! A fost desemnat jucătorul lunii în America

Argentinianul Lionel Messi, care în acest moment evoluează la formația Inter Miami, a fost votat cel mai bun jucător al lunii aprilie în liga...
Ultima oră
Pe aceeași temă