16.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSportAugustin Lazăr: Procurorii DNA desfăşoară activităţi mai dificile. Este de înţeles că...

Augustin Lazăr: Procurorii DNA desfăşoară activităţi mai dificile. Este de înţeles că au mai multe achitări

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a declarat, vineri, că DNA este încadrată cu procurori "de elită", care desfăşoară activităţi mai dificile decât procurorii de la alte structuri, fiind astfel de înţeles că au mai multe achitări, potrivit Mediafax.

Augustin Lazăr a fost întrebat, la Alba Iulia, dacă este mulţumit de activitatea Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), pe care a descris-o „foarte sensibilă şi foarte dificilă”.

„Direcţia Naţională Anticorupţie e o structură specializată a Ministerului Public care desfăşoară o activitate foarte sensibilă şi foarte dificilă. După cum se vede, au cele mai complexe dosare care privesc corupţia şi faptele asimilate corupţiei, dar de la nivel mediu şi înalt, adică cu persoanele cele mai dificile, cu cauzele cele mai complexe. Este de observat că, în ultima perioadă, în contextul în care au apărut unele decizii ale Curţii Constituţionale, în contextul în care au apărut şi nişte modificări legislative, pe la instanţe s-au dat soluţii de achitare ceva mai multe decât anterior”, a spus Augustin Lazăr.

Întrebat dacă se referă la abuzul în serviciu, care în iunie 2016 a fost parţial dezincriminat, procurorul general a răspuns: „Exact, pentru abuz în serviciu”, precizând că nu are numic de reproşat procurorilor.

„Nu pot să reproşez procurorului care a efectuat acte de urmărire penală într-un dosar că ulterior a apărut o decizie a CCR care a schimbat optica. Eu vreau să vă spun că DNA este încadrată în proporţie covârşitoare cu procurori la cel mai înalt nivel profesional, sunt procurori de elită în Ministerul Public şi ei desfăşoară o activitate mai dificilă decât ceilalţi procurori de la alte structuri. Şi aici este de înţeles şi faptul că există un mai mare număr de achitări şi de restituiri. Dar, ei, aşa cum îşi desfăşoară activitatea, desfăşoară o activitate bună”, a mai spus Augustin Lazăr.

Conform deciziei CCR din iunie 2016, infracţiunea de abuz în serviciu nu se mai pedepseşte penal dacă nu se încalcă o lege, o ordonanţă sau o ordonanţă de urgenţă.

Procurorul general al României a participat, vineri, la Alba Iulia, la un simpozion cu ocazia sărbătoririi Zilei Europene a Avocaţilor, organizat de Baroul Alba, în prezenţa a 160 de avocaţi.

 

Cele mai citite

Astăzi este Vinerea Mare, ziua în care Iisus Hristos a fost răstignit. Tradiții și obiceiuri

Astăzi este Vinerea Mare, ziua în care Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, a fost răstingnit pe cruce și a fost dus în mormânt. Conform...

Germania susține că a fost victima unui atac cibernetic rusesc. Berlinul avertizează că vor exista consecințe

Berlinul a acuzat vineri hackeri ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic intolerabil împotriva membrilor Partidului Social-Democrat german şi a avertizat că vor...

Incredibil! Alexandru Rafila a semnat, pe furiș, Strategia de Cooperare 2024-2030 a României cu OMS

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a semnat recent, pe ascuns, un document extrem de important, în numele României, fără să existe transparență publică, dar...
Ultima oră
Pe aceeași temă