27.6 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialValul de frig polar care a lovit Europa a făcut circa 60...

Valul de frig polar care a lovit Europa a făcut circa 60 de victime. În România, drumurile sunt închise din cauza viscolului

Valul de frig polar care a lovit continentul european a făcut, până în acest moment, 60 de victime în total, notează AFP. În Polonia, țara cea mai afectată, frigul a făcut șase noi victime luni, în condițiile în care temperaturile s-au menținut la – 20 de grade Celsius în unele regiuni, a anunțat marți Centrul guvernamental de securitate națională (RCB), după ce anunțase luni că zece persoane își pierduseră viața duminică din cauza frigului, citează Agerpres.

În România, “șase decese cauzate de hipotermie” au fost raportate la nivel național în șase zile, a anunțat Ministerul Sănătății în primul său bilanț oficial. Pentru întreg teritoriul a fost emisă o alertă de “temperaturi glaciale” marți. Mercurul în termometre a coborât până la—32°C în centrul țării, iar frigul a dus la închiderea școlilor în București și în județul Constanța (sud-est).

În Balcani, cel puțin șapte decese au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, dintre care 3 în Serbia, 3 în Macedonia și unul în Albania, a informat marți presa locală.

Navigația pe Dunăre a fost suspendată marți până la o notificare ulterioară din cauza bucăților de gheață formate pe râu, iar porturile de la Marea Neagră au fost închise marți din cauza curenților de aer puternici.

Cele mai citite

România are cea mai mare creștere pentru speranța de viață în UE, dar tot la coada clasamentului este

Spania este ţara din Uniunea Europeană cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară de...

SUA nu are reprezentant la învestitura lui Putin de la Moscova

Statele Unite(SUA) au anunţat luni că nu vor participa la ceremonia de învestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care va începe oficial, marţi, al...

Cea mai valoroasă companie din România este Hidroelectrica

Cea mai valoroasă companie din România este Hidroelectrica, indică un studiu realizat de Visual Capitalist și preluat de site-ul termene.ro. Studiul prezintă cele mai valoroase...
Ultima oră
Pe aceeași temă