18.7 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialUn fost președinte al Braziliei a fost condamnat la nouă ani și...

Un fost președinte al Braziliei a fost condamnat la nouă ani și jumătate de închisoare pentru corupție

Fostul președinte brazilian Luiz Inácio Lula da Silva a fost condamnat la nouă ani și șase luni de închisoare pentru corupție și spălare de bani, a anunțat miercuri o instanță din Curitiba (sud), transmite AFP citată de Agerpres.

Ex-președinte de stânga, Lula, 71 de ani, care a condus Brazilia între 2003 și 2010, "va putea face apel în libertate", conform sentinței obținute de AFP.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Premieră la Londra: Sadiq Khan a fost reales primar al Londrei pentru a treia oară

Primarul laburist al Londrei, Sadiq Khan, a fost reales la alegerile locale care au avut loc joi în Anglia, devenind astfel primul edil al...

Mesaje de PAȘTE 2024: Hristos a Înviat!

Mesaje de Paște de trimis în aceste zile sfinte celor dragi. România Liberă îți propune o selecție de urări de Paște, SMS-uri pe care...

Înțelepciunea din Sinai: Moștenirea Creștină a Mănăstirii Sfânta Ecaterina

În sălbăticia îndepărtată și stâncoasă a Peninsulei Sinai din Egipt se află o țară cu o importanță istorică și spirituală imensă pentru cele trei...
Ultima oră
Pe aceeași temă