25.2 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialTheresa May este supărată că UE se aliază contra Marii Britanii, după...

Theresa May este supărată că UE se aliază contra Marii Britanii, după ce Angela Merkel a criticat “iluziile” Londrei privind Brexit

Cele 27 de state membre ale Uniunii Europene par să se solidarizeze "împotriva Marii Britanii", afirmă premierul Theresa May, transmite Mediafax. Această declarație vine după ce cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a transmis Londrei să renunţe la "iluziile" că ar putea avea avea acelaşi statut post-Brexit.

Angela Merkel a transmis clar Marii Britanii să nu îşi facă "iluzii" privind obţinerea unui statut avantajos după ieşirea din UE. "Ţările terţe – acesta va fi statutul Marii Britanii – nu pot şi nu vor avea aceleaşi drepturi sau chiar drepturi mai mari decât un stat membru al Uniunii Europene. S-ar putea crede că acest lucru este evident. Dar trebuie să o spun foarte clar întrucât am impresia că unele persoane din Marea Britanie încă au iluzii despre acest lucru, iar asta este pierdere de vreme", a spus Angela Merkel.

Însă premierul britanic, Theresa May, pare să fie surprinsă că Uniunea Europeană are o poziţie unitară şi că nu oferă Marii Britanii avantaje în relaţiile bilaterale.

"Am văzut declaraţiile cancelarului Merkel. Ne spune să nu ne facem iluzii despre negocieri şi că cele 27 de state membre au o poziţie unitară. Putem observa că negocierile pot fi dure uneori. Oponenţii noştri încearcă deja să perturbe aceste negocieri, iar cele 27 de state membre UE se unesc împotriva noastră. Această abordare poate însemna un singur lucru, incertitudine şi instabilitate, aducând riscuri grave asupra economiei noastre prin impozite mai mari, diminuarea numărului locurilor de muncă, o mai mare risipă şi mai multe datorii. De aceea, avem nevoie să fim cât mai puternici, să avem cel mai puternic mandat posibil şi conducerea cea mai puternică înaintea acestor negocieri", a spus Theresa May, care este în campanie electorală.

După referendumul prin care britanicii au decis la limită ieşirea din UE, liderii europeni au cerut Marii Britanii să declanşeze rapid procedura Brexit, pentru evitarea incertitudinii, dar Theresa May a tergiversat activarea clauzei Articolului 50 al Tratatului Lisabona până când situaţia i s-a părut a fi convenabilă pentru Londra. Însă, la scurt timp după declanşarea procedurii Brexit, Theresa May a fost nevoită să convoace alegeri parlamentare anticipate, situaţie care ar putea afecta negocierile cu Bruxellesul.

Cele mai citite

Dacă țările occidentale trimit trupe pe teritoriul “fostei Ucraine”, ar însemna că declară război Rusiei, susține Medvedev

Decizia unor țări occidentale de a trimite trupe pe teritoriul "fostei Ucraine" ar echivala cu o declarație de război împotriva Rusiei, susține Dmitry Medvedev,...

O companie a ajuns să valoreze 2.000 de miliarde de dolari

CEO-ul companiei Nvidia dezvăluie cum a ajuns firma lui să valoreze 2.000 de miliarde de dolari, arată un articol publicat pe site-ul termene.ro. Interviul cu...

Armata israeliană a început evacuarea civililor din Rafah, înaintea unei posibile ofensive

Armata israeliană a început evacuarea civililor din orașul Rafah, aflat în sudul Fâșiei Gaza, aparent în cadrul pregătirilor pentru o operațiune militară în această...
Ultima oră
Pe aceeași temă