24.5 C
București
duminică, 26 mai 2024
AcasăSpecialSe anunță proteste masive în toată țara

Se anunță proteste masive în toată țara

Proteste faţă de proiectele de modificare a legilor justiţiei sunt anunţate, pe Facebook, pentru duminică seara, atât în Bucureşti, cât şi în mai multe oraşe din ţară, relatează News.ro.

“Proiectul de modificare la Legilor Justiţiei a ajuns deja în Parlament şi urmează să fie supus dezbaterii şi votului în plen. Inspecţia Judiciară va deveni o unealtă politică în mâna ministrului Justiţiei. Numirea procurorilor-şef de către ministru, fără control din partea preşedintelui înseamnă că DNA se va întoarce la PNA, iar Parchetul devine subordonat intereselor politice. Dacă acest pachet de legi va fi adoptat de Parlament ar însemna un dezastru pentru România şi cetăţenii ei. Ne putem lua adio de la o justiţie independentă. Nu suntem singuri în această luptă. De la Magistraţi la Preşedinte şi Comisia Europeană, cu toţii s-au poziţionat împotriva acestor legi. Este momentul ca fiecare dintre noi să acţioneze şi să nu legitimeze încercarea corupţilor de a controla Justiţia”, se arată pe paginile de Facebook ale evenimentelor.

Protestatarii ar urma să se adune în Piaţa Victoriei din Capitală în jurul orei 18.00, iar la 19.00 să plece în marş spre Parlament.

Un marş este anunţat şi în Suceava, unde manifestanţii se vor strânge în faţa Prefecturii, pentru ca mai apoi să plece spre sediul PSD.

Alte proteste vor fi organizate în Craiova (Piaţa Mihai Viteazu), Cluj-Napoca (Piaţa Unirii), Galaţi (Prefectură), Târgu Mureş (Prefectură), Iaşi (Piaţa Unirii), Constanţa (Prefectură), Oradea (Piaţa Unirii), Timişoara (Piaţa Victoriei), Sibiu (Piaţa Mare), Braşov (Prefectură), Rădăuţi (Catedrală, cu marş spre Primăria Rădăuţi), Focşani (Piaţa Unirii), Târgu Ocna (Primărie).

Cele mai citite

Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni

Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima etapă, potrivit metodologiei şi calendarului elaborate de Ministerul...

Nicușor Dan a fost consiliat de oamenii lui Plahotniuc și Băsescu

Nicușor Dan mai vrea un mandat de primar al Capitalei pentru încă patru ani, dar se pare că a uitat cam repede că...

Gabriela Firea vrea să facă metrou până în orașul Voluntari, unde e primar soțul, Florentin Pandele

Gabriela Firea anunță că, dacă va fi din nou aleasă primar general al Capitalei, va prelungi metroul din București până în orașul Voluntari, unde...
Ultima oră
Pe aceeași temă