13.4 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialRusia și China îl întărâtă pe Kim Jong-un să atace Guam. În...

Rusia și China îl întărâtă pe Kim Jong-un să atace Guam. În insulă se află cel mai mare depozit de armament american din afara SUA

Coreea de Nord nu amenință degeaba că va ataca în primul rând bazele militare din Guam. Moscova și Beijing ar dori ca liderul de la Phenian să fie suficient de nebun să lovească un obiectiv pe care și cele două capitale îl vor distrus.

Insula constituie cel mai mare depozit de muniție american, necesar nu numai pentru războaiele din Asia, dar și pentru cele din alte părți ale lumii, Guam fiind un nod strategic de importanță globală, scrie Politico.

Exerciții militare în Hokkaido

Un număr de 300 de militari japonezi și americani au efectuat ieri manevre de artilerie comune în insula Hokkaido, din nordul Japoniei, în contextul în care Rusia și China au cerut amânarea exercițiilor militare în climatul regional deja tensionat. La aceste aplicații, începute pe 10 august și care vor dura 19 zile, participă 3.300 de militari — 1.300 de japonezi și 2.000 de americani. Mai multe avioane hibrid americane Osprey iau parte la operațiune.

„Acesta este primul exercițiu comun americano-japonez ce are loc pe insula Hokkaido. El nu vizează nicio țară sau regiune în particular”, a precizat un purtător de cuvânt al Ministerului japonez al Apărării, care a negat orice legătură cu recentele amenințări ale Phenianului la adresa teritoriului american Guam.

Japonia a început de sâmbătă să desfășoare sistemul de apărare antirachetă Patriot Advanced Capability 3 (PAC-3) în prefecturile Shimane, Hiroshima, Kochi și Ehime (vestul Japoniei), ce s-ar putea afla pe traiectoria rachetelor nord-coreene. 

„Exercițiile în desfășurare demonstrează solidaritatea aliaților pentru a păstra pacea și securitatea în regiunea Indo-Asia-Pacific!, a declarat un purtător de cuvânt al US Air Force. China a avertizat că aceste exerciții nu vor detensiona relația cu Coreea de Nord. La 21 august, debutează o altă fază a exercițiilor, implicând 25.000 de militari americani și zeci de mii de militari sud-coreeni. Rusia și China au cerut anularea acestor exerciții, în timp ce liderul de la Phenian a declarat că „urmărește ce fac proștii de yanchei”. SUA au refuzat să anuleze exercițiile. „Amenințările nord-coreene sunt serioase din punctul nostru de vedere și trebuie să fim pregătiți”, a declarat generalul Joseph F.Dunford, șeful Statului Major Interarme.

Guam, un imens depozit de armament

Americanii nu se lasă păcăliți de aparenta detensionare a situației din partea Coreii de Nord. Liderul de la Phenian a declarat că deși are planurile de atac asupra bazei americane din Guam, încă nu ordonă operațiunea. Guam este cea mai importantă bază americană, toată insula fiind un depozit de muniție, cel mai mare al SUA din lume, putând aproviziona fronturi din Asia și de oriunde ar fi implicată armata americană. Totodată, este locul de unde avioanele de spionaj survolează Pacificul în misiuni de 24 de ore. Distrugerea bazei Guam ar întârzia pentru o perioadă nedeterminată capacitatea de război americană pentru războaie majore, nu numai unul împotriva Coreii de Nord, dar și altele. Atât China, cât și Rusia ar vrea baza Guam distrusă, iar liderul de la Phenian, protejatul acestora, pare a fi „instrumentul” ideal pentru a îndeplini acest obiectiv ce le-ar favoriza implementarea propriilor strategii.

Adânc în jungla din Guam, ce foiește de notorii șerpi maro, foarte virulenți, se află, sub pământ, depozite de bombe, gloanțe, rachete, cam nouă milioane de piese de muniție, depozitate în 150 de construcții gen igloo, în valoare de peste un miliard de dolari. 100.000 dintre acestea sunt bombe și rachete. Alte 549 de containere conțin muniție pentru aviație, gata împachetate pentru a fi livrate acolo unde se cere. Tot în Guam este singurul depozit în afara continentului american de rachete aer-sol cu o rază de 600 de mile, lansate de bombardierele B-52.

Schimbarea de regim, motivul lui Kim

Motivul principal pentru ca Kim Jong-un să dea curs amenințării de a ataca Guam este faptul că hackeri nord-coreeni au furat planurile unui posibil atac asupra Coreii de Nord, atât pe cel detaliat, conceput în anii 1970 – OPPLAN 5027 – cât și extinderea recentă, din 2015, OPPLAN 5015. În acesta din urmă se află și specificarea că regimul de la Phenian trebuie înlăturat. Ori toată politica și toate programele militare ale dinastiei Kim, susținută de Rusia și China, erau îndreptate numai pentru menținerea la putere. Și aici plusează cele două puteri, nu pentru a detensiona conflictul, ci pentru a-l hotărî pe liderul de la Phenian să facă acest pas, și să atace Guam, pentru că îl vor apăra în cazul răspunsului militar al SUA.

Cele mai citite

Un tânăr militar american acuzat de scurgere răsunătoare de documente clasificate „ secret de apărare” va fi urmărit penal de justiția militară

Un tânăr militar american acuzat de autorităţile federale de o scurgere răsunătoare de documente clasificate "secret de apărare" va fi de asemenea urmărit penal...

Rublev îl elimină pe Carlos Alcaraz de la Madrid după două ore de joc

Carlos Alcaraz, tenismanul spaniol care ocupă locul 3 în clasamentul mondial, a suferit o înfrângere în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1.000...

VIDEO. Peste 200 de persoane arestate în Turcia, la Istanbul

Miercuri, poliția turcă a efectuat arestarea a 210 persoane care se adunaseră pentru a marca Ziua Muncii la Istanbul, conform declarațiilor ministrului de interne...
Ultima oră
Pe aceeași temă