19.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialREVISTA PRESEI. Ce i-a cerut Iohannis noului ambasador al Rusiei la București

REVISTA PRESEI. Ce i-a cerut Iohannis noului ambasador al Rusiei la București

După ce Putin a deschis subiectul despre granița României cu Ungaria, președintele Iohannis i-a cerut noului ambasador al Moscovei ca Rusia să respecte dreptul internaţional, informează joi ziarul Adevărul.

„Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, în discuţia cu ambasadorul Federaţiei Ruse, mesajul că pentru dezvoltarea relaţiilor bilaterale în mod pragmatic şi predictibil – obiectiv împărtăşit şi de ambasadorul rus – este necesară, pe lângă respectul pentru dreptul internaţional, reconstruirea încrederii. Pe această bază, România este deschisă dialogului bilateral, existând potenţial şi interese comune în diverse domenii, cum sunt cele ale cooperării economice sau culturale“, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Un interlop extrem de violent a primit o pedeapsă record din partea justiției din România – 28 de ani de închisoare, informează Evenimentul Zilei.

“Uţă Daniel, zis Danezu, a fost condamnat de judecătorii tribunalului Dâmboviţa la 28 de ani de închisoare, într-un dosar de tentativă de omor”. Pedeapsa vine după ce interlopul a omorât în bătaie un deținut din penitenciarul Mărgineni. Uță avea anterior o condamnare de zece ani de închisoare, după ce băgase în comă un polițist de 24 de ani.

“Un român de 23 de ani a fost ucis în plină stradă, în Marea Britanie”, anunță ziarul Libertatea.

Trei suspecți au fost deja arestați de poliția britanică. Mircea Cozmiuc era plecat de aproape doi ani la lucru în Marea Britanie.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 773: SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde dolari pentru Kiev. VIDEO

Ministrul american al Apărării, Lloyd Austin, a anunţat o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un...

Poliția se așteaptă la valori mari de trafic spre munte și spre mare

Centrul Infotrafic a transmis că valorile de trafic ar putea să crească în principal pe cele două drumuri naţionale cu staţiuni montane intens circulate...

Germania vizează să-și reia poziția geopolitică printr-o relansare economică

Germania are nevoie de o relansare economică pentru a-şi asigura poziţia geopolitică, a declarat sâmbătă ministrul de Finanţe, Christian Lindner, care este şi preşedintele...
Ultima oră
Pe aceeași temă