12 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăSpecialRadu Mazăre, audiat la DNA

Radu Mazăre, audiat la DNA

Fostul primar din Constanța, Radu Mazăre, este audiat la DNA, în dosarul său de corupție. Fostului edil i s-a adus la cunoștință că s-au administrat noi probe în dosar.

Radu Mazăre este în arest din 2 aprilie, în dosarul în care este acuzat că a luat mită nouă milioane de euro de la firme pe care le-a sprijinit în obţinerea de autorizaţii. Tot atunci a fost emis un mandat de arestare şi pentru omul de afaceri Sorin Strutinsky, însă acesta era deja arestat preventiv într-un alt dosar.

Citește și: Sfârșitul unei epoci: Radu Mazăre

În perioada 2006 — 2009, Radu Mazăre, cu ajutorul lui Sorin Strutinsky, a solicitat și primit circa două milioane de euro de la reprezentanții a două societăți comerciale, ca să-i ajute să emită documentația de urbanism necesară dezvoltării unor mall-uri, pe care afaceriștii plănuiau să le deschidă în Constanța.

“Sumele de bani au fost transferate sub forma unor contracte de publicitate fictive încheiate de reprezentanții societății respective cu o firmă controlată de Mazăre atât direct, cât și prin intermediul celuilalt inculpat. În perioada 2008 — 2014, Mazăre, cu ajutorul lui Strutinsky, a primit de la o societate comercială peste 7 milioane de euro pentru că a asigurat acesteia câștigarea unei licitații organizate de Primăria Constanța pentru delegarea gestiunii serviciului de salubrizare a orașului. În același timp, între firma respectivă și primărie a fost încheiat un contract având ca obiect delegarea serviciului de salubrizare pentru o perioadă de 25 de ani, cu un cost total estimat de 1.194.056.850 lei — circa 335 milioane de euro”, preciza DNA.

Astfel, între noiembrie 2006 și 2013, Mazăre a participat la încheierea a 13 contracte între Primăria Constanța și societatea controlată de el și de Strutinsky, în valoare totală de peste șase milioane lei.

Cele mai citite

Prințul de Wales întrebat despre soție și copii: „Toţi sunt bine, mulţumesc. Da, suntem bine”

„ Vă supăraţi dacă vă întreb cum se simt soţia şi copiii dumneavoastră?" a fost întrebat prinţul de Wales de o femeie, potrivit actualitate.org. El...

Alegerea eficientă a unei pompe de apă: Ghid complet pentru maximizarea performanței

Alegerea corectă a unei pompe de apă este esențială atât pentru eficiența energetică, cât și pentru îndeplinirea eficientă a cerințelor specifice fiecărui proiect. Fie...

Bayern Munchen a făcut egal cu Real Madrid(2-2) în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor la fotbal

Bayern Munchen a terminat la egalitate cu Real Madrid, 2-2 (0-1), marţi seara, pe Allianz Arena, într-o partidă din prima manşă a semifinalelor Ligii...
Ultima oră
Pe aceeași temă