Cel puţin 60 de persoane au murit în urma unei revolte izbucnite într-o închisoare din Manaus, în nordul Braziliei, în noaptea de duminică spre luni, a anunțat un responsabil al administrației penitenciare locale, informează AFP, potrivit Agerpres.
“Pentru moment, am numărat 60 de morți. Acesta este cel mai mare masacru comis într-o închisoare din Amazonia”, a declarat secretarul administrației penitenciare din statul Amazonia, Pedro Florencio, în cadrul unei conferințe de presă.
Revolta, în timpul căreia 12 gardieni au fost luați ostatici, a durat 17 ore, de duminică după-amiaza până luni dimineața, în complexul penitenciar Anisio Jobim, situat la periferia orașului Manaus. Ea a fost provocată de o confruntare între deținuți membri a două organizații criminale: grupul local FDN (Familia do Norte) și PCC (Primul comando al capitalei), fondată la Sao Paulo.
Revoltele sunt frecvente în închisorile supraaglomerate din Brazilia, care sunt controlate de fracțiuni criminale ce își dispută controlul asupra traficului de droguri.