14.3 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăSpecialMeșterii se adună în weekend la MNȚR

Meșterii se adună în weekend la MNȚR

În plină vacanță de vară, bucureştenii pot merge cu mic cu mare, la Târgul Piața Țărănească și Meșter(Ești)!, organizat în curtea interioară a Muzeului Național al Țăranului Român, de astăzi până duminică, 31 iulie 2016 , între orele 10 și 18.

Puteți degusta și târgui: plăcinte boierești și tot felul de cofeturi, turtă dulce și covrigi de la Pitești, prăjituri tradiționale din Maramureș, miere, polen sau păstură, dulcețuri și zacuști, siropuri de la Tărtășești, țuică bio de la Cuca, fructe și legume de sezon. Se vor pregăti mâncăruri la fața locului, după rețete dâmbovițene.

Meșteri populari și artizani din toate zonele țării meșteresc și expun diverse obiecte: jucării din lemn, obiecte din piele, mic mobilier pictat, oale, linguri, căuce și ibrice de alamă, ii și marame, scoarțe și cergi, icoane și pristolnice, bijuterii, zgărdane, obiecte realizate din lână împâslite și croșetate, casete și cutii, broșe și vestimentație, toate realizate de mână, cu pricepere.

În curtea interioară, negustorii vă așteaptă într-o lume cu obiecte vechi (cufere, mobilier țărănesc, ceramică veche țărănească, unelte gospodărești, roți de car, ii și fote, covoare și diverse țesături țărănești ,  tablouri, bijuterii, cărți și cărți poștale, porțelanuri, patefoane etc.).

Intrarea este liberă. 

Cele mai citite

SUA vrea să construiască un debarcader în largul Fâşiei Gaza pentru livrarea de ajutor umanitar

Costul estimat de armata americană pentru construirea unui debarcader în largul Fâşiei Gaza pentru livrarea de ajutor umanitar a crescut la 320 de milioane...

Un nou pod rutier între România și Ucraina, pe ordinea de zi a Guvernului

Guvernul Marcel Ciolacu ar putea aproba, în şedinţa de azi, un acord cu Guvernul Ucrainei privind construcţia podului rutier de frontieră peste râul Tisa,...
Ultima oră
Pe aceeași temă