13.4 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialMarți se lansează iPhone8. Care sunt principalele sale caracteristici

Marți se lansează iPhone8. Care sunt principalele sale caracteristici

Cea mai nouă serie de produse a companiei Apple, denumită iPhone 8, va fi lansată oficial marți, 12 septembrie, informează presa internațională.

Printre caracteristicile acestei serii s-ar număra încărcarea wireless, recunoașterea facială, precum și absența butonului Home.

Compania americană ar intenționa să lanseze o serie care va include trei modele. Cel mai performant model, denumit iPhone X, ar urma să coste peste 1000 de dolari și va purta acest nume în cinstea aniversării a zece ani de la apariția primului iPhone.

Celelalte modele ale noii serii se vor numi iPhone 8 și iPhone 8 Plus.

Acestea nu sunt însă date oficiale, ci provenite din "scurgeri" de informații.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

După Milano, Manele pe tot Mapamondul. Acum, pe prima scenă în Insulele Solomon

Ilustrație: Marian Avramescu După mulți ani în care momentul era anticipat, dar tot nu se fructificau previziunile, manelele românești chiar au reușit să cucerească...

Ziua mondială a libertății presei – 3 mai

În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial,...

Incredibil! Alexandru Rafila a semnat, pe furiș, Strategia de Cooperare 2024-2030 a României cu OMS

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a semnat recent, pe ascuns, un document extrem de important, în numele României, fără să existe transparență publică, dar...
Ultima oră
Pe aceeași temă