13.4 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialJustiția din SUA a decis că republicanii au redesenat două circumscripții electorale...

Justiția din SUA a decis că republicanii au redesenat două circumscripții electorale pentru a reduce influența voturilor negrilor

Curtea Supremă a SUA a dat luni un verdict în care stabilește că republicanii au redesenat două circumscripții electorale din statul Carolina de Nord pentru a diminua influența votului populației de culoare, informează AFP citată de Agerpres.

Această metodă ar fi fost des folosită de partidele politice americane pentru a-și crește șansele în alegeri.

Carolina de Nord se numără printre așa-numitele 'swing states', adică acele state care în sistemul electoral practicat la alegerea președintelui SUA pot înclina decisiv balanța în favoarea unui candidat. Iar de obicei opțiunile de vot ale afro-americanilor se îndreaptă mai degrabă către democrați și cele ale albilor către republicani.

În anul 2011, la câteva luni după ce președintele democrat Barack Obama a pierdut majoritatea în Camera Reprezentanților, harta electorală a statului Carolina de Nord a fost refăcută de către Adunarea Generală a acestui stat. Astfel, două circumscripții invalidate luni de instanța supremă par să fi fost decupate în așa fel încât să reflecte o distribuție cât mai omogenă a populației în funcție de etnie.

Potrivit ONG-ului The Campaign Legal Center, 'prin sporirea concentrației de alegători negri (în circumscripțiile) CD1 și CD2, unde alegătorii negri erau oricum în măsură să-și aleagă candidatul preferat, Adunarea Generală (a Carolinei de Nord) a încercat să atenueze influența votanților negri în alte regiuni ale statului'.

Administrația din Carolina de Nord se apără însă afirmând că a respectat normele elaborate în anul 1965 în cadrul 'Voting Rights Act', prin care discriminările rasiale în alegerile din SUA au devenit ilegale. Acest text cere de asemenea să fie luate în calcul datele etnice pentru a permite minorităților locale să-și impună aleși, dar fără ca acest criteriu să fie factorul principal.

Totuși, Curtea Supremă a SUA a apreciat, cu o majoritate de cinci magistrați la trei, că în reorganizarea celor două circumscripții factorul etnic a fost determinant.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Premieră mondială: Urangutan care își tratează rana cu o plantă

Un urangutan din Indonezia a fost văzut în timp ce îşi trata o rană cu o plantă medicinală, fiind pentru prima dată în lume...

Verzii se mobilizează la Bruxelles cu mesajul ”Alege curajul”

Bruxelles, 3 mai 2024 - Verzii Europeni s-au adunat astăzi pentru mitingul lor electoral sub sloganul "Alege Curajul". Candidații principali Terry Reintke și Bas...

Președintele Columbiei a oferit informații eronate. “A citit din coloana greșită”

Munițiile și armele care lipsesc din armata columbiană sunt mult mai puține decât cifrele raportate de președintele Gustavo Petro în această săptămână, se arată...
Ultima oră
Pe aceeași temă