16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialMarinarii disparuti, mortii nimanui

Marinarii disparuti, mortii nimanui

» 15 navigatori romani au fost dati disparuti de la bordul unor nave aflate in mars in ultimii noua ani. Doar intr-unul din cazuri autoritatile au reusit sa elucideze conditiile in care s-a produs disparitia.

Cel putin 15 familii inca mai asteapta explicatii de la statul roman. Pe de o parte, autoritatile sunt total dezinteresate de investigarea unor posibile crime comise asupra unor cetateni romani la mii de kilometri distanta de casa, iar de celalata parte, institutiile de resort din statele unde se efectueaza anchetele nu sunt interesate de rezolvarea acestor cazuri. In majoritatea cazurilor, relatiile dintre partea romana si anchetatorii straini se racesc pe masura ce trece timpul, iar la sfarsitul investigatiilor, dupa luni bune si chiar ani de asteptare, familia disparutului primeste rezultatul sec – prezumat mort.

Pisica, aruncata in curtea autoritatilor romane
In cazul producerii unui astfel de incident la bord, este anuntat primul port, iar autoritatile de acolo incep investigatiile. Conform legilor statului respectiv, nava este cercetata criminalistic, echipajul este interogat si sunt demarate procedurile judiciare. Rezultatele insa, din diferite motive, apar mult prea tarziu si sunt nesatisfacatoare pentru familiile disparutilor. In ultimii trei ani noua navigatori romani au disparut de la bordul navelor unde lucrau. "Investigatiile pot dura cateva saptamani sau chiar ani. Cazurile nu au fost elucidate", a precizat Adrian Mihalcioiu, liderul Federatiei Internationale a Transportatorilor (ITF). Situatia este ingreunata si de faptul ca in majoritatea porturilor nu exista institutii specializate in astfel de investigatii. Strainii arunca pana la urma "pisica" in curtea autoritatilor romane, care, la randul lor, nu au toate datele si nu pot emite concluzii. Astfel, se formeaza un cerc vicios care este inchis o data cu formularea concluziei – prezumat mort.

Dosarul "Iliescu"
Ultimul caz de acest fel s-a petrecut in urma cu aproape trei luni in apropierea coastelor americane. Disparitia comandantului roman al vasului "Morning Cloud", Liviu Iliescu, a fost observata pe 24 mai, cand nava sa se afla in mars in Oceanul Atlantic. seful mecanic a sesizat disparitia. A fost data alarma si echipajul a inceput sa-l caute pe comandant. Prima ipoteza a fost ca Iliescu a cazut peste bord. Au fost anuntate autoritatile americane, care au trimis in zona mai multe elicoptere si nave ale Pazei de Coasta. Cautarile nu au dus la nici un rezultat. Iliescu s-a imbarcat la bordul navei pe 5 decembrie 2007, urmand sa fie repatriat la sosirea in portul New Orleans, ca urmare a terminarii perioadei de contract. Echipajul navei era constituit din 26 de marinari, dintre care doi romani. "Morning Cloud" a plecat din portul Yuzhny, Ucraina, pe 1 mai si se indrepta catre New Orleans. Comandantul Iliescu a solicitat inaintea expirarii perioadei de contract sa fie schimbat, insa armatorul nu a gasit un inlocuitor.

Biroul Federal de Investigatii (FBI) s-a implicat in cercetarea disparitiei romanului Liviu Iliescu. In ancheta s-au implicat si Paza de Coasta si Politia de Frontiera. Autoritatile din Romania si din Liberia, tara de pavilion a navei, au fost informate despre incident si au fost cooptate in ancheta, un procuror roman participand la desfasurarea cercetarilor. Reprezentantul FBI in New Orleans, Sheila Thorne, a confirmat implicarea pe scara larga a autoritatilor in investigatia privind disparitia comandantului. "FBI investigheaza o posibila crima comisa in apele internationale", a declarat Sheila Thorne. O data cu trecerea saptamanilor, autoritatile de peste Ocean s-au inmuiat. Relatia cu Romania nu este chiar asa de roz, motiv pentru care pana la aceasta data nu s-a perfectat schimbul de documente oficiale privind disparitia intre autoritatile celor doua state. "Saptamana viitoare speram sa intram in posesia rapoartelor americane", a precizat Adrian Mihalcioiu.

Lege romana stramba
Conform legislatiei romanesti in vigoare, o persoana disparuta este considerata decedata dupa patru ani de la consumarea incidentului. Abia atunci disparutul este inregistrat oficial ca mort. Contractele maritime de asigurare expira insa dupa trei ani, astfel ca beneficiarii politelor incheiate de marinari se lupta la propriu pentru executarea acestor polite. In cazul in care exista astfel de polite, pentru ca o parte dintre armatori nu platesc salariile la timp, daramite sa mai asigure si echipajul, familiile pot incasa sume consistente de pana la 150.000 dolari.

Haosul din shipping
Autoritatile romane s-au confruntat si inainte de 1989 cu cazuri de disparitii. Datorita faptului ca romanii lucrau exclusiv la bordul navelor companiilor de stat si a monitorizarii atente de care se "bucurau" navigatorii din partea organelor de Securitate si partid, numarul incidentelor, inclusiv disparitiile, era extrem de mic. Dupa caderea comunismului, in shippingul romanesc s-a instalat haosul. In prezent, institutiile de stat nu sunt capabile sa controleze nici macar agentiile de crewing care isi desfasoara de multe ori ilegal activitatea sub ochii lor, daramite sa sustina o ancheta criminalistica la zeci de mii de kilometri departare, astfel ca familiile celor disparuti nu pot decat sa astepte si sa spere, pentru ca, dupa patru ani, sa primeasca un petec de hartie care atesta in mod oficial ca sotul sau fiul a murit.

» Echipajul-"salata"
A devenit o practica obisnuita ca firmele armatoare de nave sa formeze echipajul unui vas din marinari de mai multe nationalitati. In conditii normale, acest fapt nu reprezinta nici o problema, insa in situatii-limita intre membrii echipajului apar disensiuni ce pot duce la acte de agresiune. Aceasta practica are insa un avantaj major in relatia armator-echipaj: o echipa de bord "colorata" nu va fi niciodata unita in fata armatorului in cazul aparitiei unor probleme cu plata sau aprovizionarea cu alimente. Daca mai punem la socoteala si faptul ca multi dintre navigatori nu vorbesc limbi de circulatie internationala si, astfel, nu se pot intelege bine intre ei, viata la bord devine un cosmar. Pentru prevenirea unor astfel de situatii, in practica marinareasca a aparut un fel de "ghid": "Nu umbli noaptea pe punte in locuri pe care nu le cunosti, nu stai cu banii la vedere, iti incui de fiecare data cabina si nu intretii discutii in contradictoriu sau conflicte cu sau intre colegii din echipaj"

Fara urma – lista neagra
2005: Alexandru Petre a fost dat disparut intr-un port din China. Dupa terminarea serviciului la nava, a plecat in oras sa se plimbe si nu s-a mai intors. Politia chineza nu a reusit sa dea de urma barbatului.

2004: Trei cazuri. Tudorel Najicu (motorist pe nava "Calysto"), Sandu Radu (ambarcat la bordul cargoului "Sea Trader") si Ion Ungureanu, de 55 de ani, dat disparut in Yemen de la bordul navei "Yemen 6".

2003: Alte trei disparitii. Primul este Aurelian Radulescu, motorist pe "Barji T". De pe 25 septembrie seful mecanic al vasului "Kimoliatis", Nicolae Badila, nu a mai fost vazut de membrii echipajului. Pe 14 decembrie a disparut si Mihai Lungu, comandantul navei "Dina K".
2002: Aurel Rotaru a fost dat disparut de la bordul vasului "Aftocradita".

2001: Robert Cristian Onea, ofiter III punte, a disparut pe 1 ianuarie de la bordul unei nave straine aflate in mars. Este singurul caz dus aproape pana la capat de autoritati, in sensul ca la final anchetatorii au ajuns la concluzia ca romanul s-a sinucis. Navigatorul, domiciliat in Constanta, s-a imbarcat pe nava "Columbus Victoria", care naviga sub pavilion Cipru. Pentru ca nu avea cunostinte de limba engleza, imediat dupa ce vasul si-a inceput voiajul pe ruta SUA-Noua Zeelanda, barbatul, care era, de altfel, singurul roman de pe vas, si-a dat seama ca nu se putea intelege cu ceilalti membri ai echipajului. Acesta a lasat in cabina mai multe scrisori adresate sotiei, in care mentiona problemele de comunicare pe care le are cu restul echipajului. Ulterior s-a descoperit ca marinarul a platit in tara 500 de dolari celui care se ocupa cu recrutarea personalului pentru ca acesta sa ascunda faptul ca romanul nu vorbea engleza, una dintre cerintele obligatorii ale oricarei agentii de crewing.

2000: Cele mai multe disparitii. Pe 24 martie patru romani care lucrau la bordul navei "Lider L", sub pavilion Panama, au fost dati disparuti: Grivu Olteanu, Laurentiu Vartic, Claudiu Ilie si Mihai Dragoi. Se pare ca vasul s-a scufundat din motive necunoscute si nici un membru al echipajului nu a mai avut timp sa se salveze. A urmat Nicolae Tarata, bucatar pe MN "Star", apartinand la acea data companiei de navigatie de stat Romline.

1999: Gheorghe Cernea, marinar, a disparut pe 30 septembrie de la bordul vasului "Celtca", sub pavilion Malta.

Cele mai citite

Rusia susține că va avea “ținte legitime” în Polonia, dacă această țară va găzdui arme nucleare americane

"Instalațiile relevante" din Polonia vor deveni "ținte legitime" pentru Rusia, dacă această țară va primi pe teritoriul ei arme nucleare ale Statelor Unite. Acest avertisment...

De ce să alegi călătoria cu autobuzul sau autocarul de la Bucureşti la Chişinău?

Călătoria cu autobuzul sau autocarul de la București la Chișinău poate fi o opțiune excelentă pentru cei care caută o modalitate confortabilă și accesibilă...

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...
Ultima oră
Pe aceeași temă