UPDATE 11.40: Poliţiştii şi procurorii din Sectorul 2 al Capitalei au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, după ce fetița a ajuns la spital, informează Mediafax.
„La data de 13.09.2017, în jurul orei 19.00, prin Dispecerat 112, o unitate spitalicească a sesizat Secţia 7 Poliţie că la camera de gardă a fost prezentată o minoră, victimă a unui accident petrecut la un loc de joacă. La faţa locului s-au prezentat poliţişti din cadrul subunităţii menţionate, care au demarat verificările, în vederea stabilirii contextului în care s-a produs vătămarea. A fost realizată cercetare la locul producerii evenimentului şi au fost efectuate investigaţii în vederea identificării martorilor oculari", transmite Poliţia Capitalei.
O fetiță a fost rănită, miercuri seara, în Parcul Tei din Capitală, după ce chinga unui echipament de joacă s-ar fi desprins, iar copilul s-a dezechilibrat şi a căzut, informează Mediafax.
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului face verificări, iar la locul incidentului s-a deplasat o echipă. Totodată, pentru stabilirea cauzei incidentului, s-a luat legătură cu Administraţia Domeniului Public, Sector 2.
„Facem si noi o ancheta interne, aceste locuri se verifica săptămânal. O să vedem dacă este vina cuiva, daca este o mână criminală. Anchetăm şi, când avem ceva clar, prezentăm public", a declarate viceprimarul Sectorului 2, Dan Cristian Popescu.