17.4 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSpecialEngie este nemulţumită de intrarea Elcen în insolvenţă

Engie este nemulţumită de intrarea Elcen în insolvenţă

Compania franceză Engie este nemulţumită de intrarea în insolvenţă a Elcen şi spune că aceasta "va avea consecinţe negative asupra situaţiei financiare a Distrigaz Sud Reţele, periclitând realizarea  investiţiilor  necesare exploatării în condiţii de siguranţă a reţelei de distribuţie a gazelor naturale, atât la nivelul Municipiului Bucureşti, cât şi al întregii zone operate de companie".

 
"Valoarea totală a datoriilor exigibile acumulate de ELCEN faţă de Distrigaz Sud Reţele se cifrează în prezent la 155 milioane de lei (aproximativ 34,5 milioane de euro) şi vor creşte semnificativ pe durata sezonului rece", informează Engie.
 
Engie spune că, "pe întreaga durată a relaţiei contractuale, Distrigaz Sud Reţele şi-a dovedit în repetate rânduri disponibilitatea pentru dialog şi pentru identificarea unor soluţii viabile, cum ar fi reeşalonarea datoriilor ELCEN, coroborată cu finanţarea acestora de către acţionarul său majoritar".
 
"În plus, în ciuda acumulării unor creanţe importante, Distrigaz Sud Reţele a adoptat în permanenţă o atitudine constructivă şi responsabilă, găsind soluţii care să nu aibă nici o consecinţă negativă asupra alimentării cu apă caldă şi căldură a clienţilor RADET", explică firma.
 
Singura soluţie durabilă, menită să evite falimentul ELCEN şi RADET şi să garanteze pe termen lung, aprovizionarea cu apă caldă şi caldură a locuitorilor din Bucureşti "consistă în mobilizarea imediată a unor mijloace financiare importante, atât de către statul român, cât şi de Primăria Municipiului Bucureşti", afirmă Engie.
 
Compania "face din nou apel la autorităţile competente pentru ca, împreună, să implementăm această soluţie şi astfel să nu fie afectată încrederea acordată de Grupul ENGIE sectorului energetic din România", care s-a tradus prin investiţii de circa un miliard de euro, de la privatizarea Distrigaz Sud până în prezent.
Cele mai citite

Buzăul va avea echipă în Liga 1 după 15 ani de absență

Gloria Buzău a revenit în elita fotbalului românesc după 15 ani de absență, în urma victoriei obținută pe teren propriu cu scorul de 3-0...

Consiliul Concurenţei a autorizat preluarea First Bank de către Intesa Sanpaolo Bank

Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo SpA intenţionează să preia First Bank SA, conform unui comunicat al autorităţii de concurenţă. Potrivit instituţiei,...

CFR Călători a primit, în acest an, cu 47% mai puţine fonduri faţă de necesarul prevăzut în buget

CFR Călători a primit, în acest an, cu 47% mai puţine fonduri faţă de necesarul prevăzut în buget, ceea ce duce la o neacoperire...
Ultima oră
Pe aceeași temă