11.7 C
București
duminică, 17 martie 2024
AcasăSportFormula 1Mecanicul lui Tăriceanu, reînscăunat şef peste Apele Române. A condus două zile...

Mecanicul lui Tăriceanu, reînscăunat şef peste Apele Române. A condus două zile și Institutul de Hidrologie

Patronul unui service auto din București, unde își repară mașinile actualul șef al Senatului, fusese demis anul trecut de către ministrul tehnocrat al Mediului.

Victor Sandu a fost numit inițial la conducerea Adminis-trației Naționale Apele Române (ANAR) în 2015, de către ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, și Călin Popescu Tăriceanu. Un an mai târziu, în martie, patronul de service auto a fost demis de către Guvernul Cioloș. Numai că, în mai 2017, Victor Sandu a revenit la conducerea ANAR.

Proprietarul service-ului auto TMD Lasting Service Auto din București, cunoscut și sub numele de „mecanicul-șef“ al lui Tăriceanu, a fost apoi numit, la începutul lunii iunie, la conducerea unei instituții de importanță vitală, Institutul Naţional de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, dar numai pentru două zile, după care a revenit șef la Administrația Națională a Apelor.

Victor Sandu și-a căpătat renumele pentru că fostul premier al României și actual președinte al Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, își repară mașinile și motocicletele din flotila personală la atelierul său.  De altfel, în declarația sa de avere, postată pe site-ul ANAR, Victor Sandu a precizat că are și calitatea de „director general și acționar la TMD Lasting Service Auto“ .

A câștigat prin neprezentarea Ministerului

Noul președinte al Administrației Naționale a Apelor Române a fost demis, în 2016, pentru ”amatorism managerial și incompetență”, după cum a invocat fostul ministru al Mediului, Cristiana Palmer Pașca. Hotărârea de demitere a fost atacată în instanță de Victor Sandu, iar la termenele de judecată Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor nu și-a trimis reprezentantul  la proces, așa încât cel din urmă a câștigat prin neprezentarea preopinentului.

Fostul ministru al Mediului din Guvernul Grin-deanu,- Adriana Petcu, n-a fost de acord cu revenirea lui Victor Sandu la șefia ANAR, mai ales că acesta din urmă a vrut s-o demită pe când era directoare la Administrația Bazinală de Apă (ABA) Buzău. Dar, Victor Sandu a fost impus, totuși, în fruntea ANAR. 

Apoi, surprinzător, la începutul lunii iulie, acesta a fost numit director general la Institutul National de Hidrologie si Gospodărire a Apelor (INHGA), instituție aflată în subordinea aceluiași Minister Apelor și Pădurilor.

INHGA răspunde de realizarea obiectivelor de cercetare și dezvoltare a activității de hidrologie și gospodărire a apelor la nivel național, realizarea programelor și acordurilor internaționale în care este angrenat, de schimbul de date, informații și prognoze hidrologice, implementarea produselor de hidrologie, în activitatea de gospodărire a apelor și protecția vieții și bunurilor în caz de fenomene hidro periculoase (inundații, secetă, îngheț etc.), constituirea și actualizarea Fondului Națio-nal de Date Hidrologice și Hidrogeologice. De asemenea, institutul are ca sarcini să deruleze și activități de cercetare în domeniile hidrologic și hidrogeologic.

Totuși, ministrul Mediului neagă că mecanicul lui Tăriceanu a condus acest institut, chiar și două zile. „Eu nu am numit pe nimeni la conducerea INHGA, cu atât mai puțin pe domnul în chestiune”, a declarat Doina Pană. Aceasta, cu toate că numele lui Sandu figura pe site-ul instituției.

De asemenea, Victor Sandu a declarat  că funcția pe care a redobândit-o la ANAR este una care  i se cuvine „datorită profesionalismului de care a dat dovadă de-a lungul timpului”.


DREPT LA REPLICĂ. Victor Sandu nu este membru ALDE și nici nu a fost propus de partid

Departamentul de comunicare al ALDE ne-a transmis următorul drept la replică: „Informația prezentată de publicația România liberă este o triplă minciună, repetată periodic în ultimul timp. 

Prima minciună este că domnul Victor Sandu, actualmente președinte al Administrației Naționale a Apelor Române, a fost numit în funcția pe care o deține de către ALDE. Victor Sandu nu este membru ALDE și nici nu a fost propus de partid pentru respectiva funcție.

A doua minciună este că Victor Sandu ar fi fost susținut personal de președintele ALDE, Călin Popescu – Tăriceanu. Facem precizarea că președintele ALDE nu îl cunoaște și, prin urmare, nici nu l-a susținut pe domnul Victor Sandu.

A treia minciună, adăugată pentru a „vinde” mai bine povestea, este că Victor Sandu ar fi fost „mecanicul lui Tăriceanu”. Din nou, o informație fără nici o urmă de adevăr care nu ar fi ajuns în paginile ziarului, dacă ar fi fost realizată o minimă anchetă jurnalistică.

Ne exprimăm speranța că redacția România liberă nu se va mai conduce după dictonul „nu lăsăm adevărul să stea în calea unei știri bune” și nu va ajunge „baronul Munchausen” al presei românești.

Departamentul de comunicare ALDE”

Cele mai citite

Naționala de fotbal feminin a României are un nou selecționer. Cine i-a luat locul lui Cristian Dulca

Federația Română de Fotbal a anunțat încheierea de comun acord a colaborarării cu Cristian Dulca, selecționerul naționalei de fotbal feminin a României în ultimii...

Descoperire halucinantă în locuința unei persoane. Procurorii DIICOT au dat peste canabis, ketamină și ciuperci halucinogene

La data de 15.03.2024, procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj au emis un...

Exit-poll Rusia: Vladimir Putin a câștigat alegerile prezidențiale cu 87%

Vladimir Putin a câştigat alegerile prezidenţiale din Rusia cu peste 87% din voturi, potrivit unui exit-poll citat de AFP, anunță Agerpres. Reuters citează un alt...
Ultima oră
Pe aceeași temă