17 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialConstănțenii, păcăliți din pușcărie prin metoda ”Accidentul”

Constănțenii, păcăliți din pușcărie prin metoda ”Accidentul”

Constănțenii cad, în continuare, victime ale infractorilor care apelează la metoda ”Accidentul”. Cel mai recent caz a fost dezvăluit de lucrătorii Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța și implică o rețea care acționa din pușcărie. Polițiștii din Constanța au anunțat că au reținut, cu sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale a Poliției Române, șapte persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și înșelăciune. Oamenii legii, sub coordonarea Parhetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, au efectuat percheziţii într-un penitenciar și la locuinţele unor persoane banuite de înșelăciuni. În urma perchezițiilor, au fost identificate şi ridicate mai multe telefone mobile şi cartele telefonice care erau utilizate la comiterea infracţiunilor.

”Polițiștii au stabilit că, în perioada martie– iulie 2016, cele 7 persoane, cu vârste cuprinse între 16 și 34 de ani, ar fi înșelat prin metoda ”Accidentul” 15 persoane din judeţul Constanţa, cu sume de până la 18.000 de euro, prejudiciul total fiind de aproximativ 50.000 de euro”, se arată într-un comunicat al IPJ Constanța.

25 de dosare penale

Reprezentanții IPJ Constanța au precizat că s-au efectuat cercetări în 25 de dosare penale. S-a constatat faptul că trei persoane încarcerate într-un penitenciar ar fi apelat telefonic, în mod aleatoriu, numere din rețelele naționale fixe. Metoda este cunoscută. Aceștia anunță persoanele apelate că o rudă, de obicei copii sau nepoți, fie a fost vătămată într-un accident de circulație, fie a provocat cu vinovăție un astfel de eveniment. Victimele perfecte sunt de obicei bătrânii. Cei care sună profită de starea lor de alertă și le spun că trebuie neapărat să le dea sume mari de bani, fie pentru intervenția medicală necesară salvării de vieți, fie pentru angajarea unui avocat. De regulă, infractorii vorbesc repede, surescitat, punând acest lucru pe seama evenimentelor. De asemenea, când sună și își dau seama că stau de vorbă cu o persoană care ar putea să cadă în plasă, insistă să vorbească la telefon cât mai mult, pentru ca victima să nu aibă timp să sune la ruda sa care ar fi fost implicată în eveniment.  ”În cadrul convorbirilor telefonice, cei în cauză se prezentau ca având diverse calităţi, de procuror, avocat, medic, poliţist, iar după ce se asigurau că persoana apelată este convinsă de scenariu, îi solicitau acesteia numărul de telefon mobil și date cu privire la adresa de domiciliu. În cel mai scurt timp, la locuința victimei era îndrumat un alt membru al grupului infracțional, dintre cei aflaţi în libertate, care prelua de la persoana înşelată suma de bani solicitată telefonic. Ulterior, în mod direct sau prin persoane interpuse, banii erau împărțiți și cu cei care au inițiat apelurile telefonice”, au explicat polițiștii constănțeni. Persoanele reţinute au fost prezentate Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. 

La percheziții au participat și politiștii Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul I.P.J.Constanța, precum și reprezentanți ai Administrației Naționale a Penitenciarelor. Acțiunea a beneficiat de sprijinul Direcției Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Cele mai citite

Fostul președinte Ion Iliescu, audiat acasă de procurori, în dosarul Mineriadei

O echipă de anchetatori de la Parchetul General a mers, vineri dimineaţa, la locuinţa lui Ion Iliescu, pentru a-l anunţa pe fostul preşedinte că...

Adrian Oianu, fost consilier local PNL, s-a înscris în PER și face echipă cu Dan Podaru

Fostul consilier local al sectorului 1 din partea PNL Adrian Oianu s-a înscris în Partidul Ecologist Român și va face echipă cu candidatul acestei...

Pachetul de 61 de miliarde pentru Ucraina sau despre cum “era păcii s-a încheiat în Europa”

Congresul american a adoptat un pachet de 90 de miliarde de dolari pentru acordarea de ajutor militar Ucrainei, Israelului și Taiwanului. Fiindcă o reacție...
Ultima oră
Pe aceeași temă