19.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialCinci dintre suspecții arestați după atacurile teroriste de la Teheran au participat...

Cinci dintre suspecții arestați după atacurile teroriste de la Teheran au participat la acțiuni ale grupării Stat Islamic în Raqqa și Mosul

Cinci dintre suspecții arestați în legătură cu atacurile teroriste care au avut loc, miercuri, la Teheran, au participat la acțiuni teroriste ale grupării Stat Islamic în orașul sirian Raqqa și orașul irakian Mosul, a anunțat, joi, Ministerul Informațiilor din Iran, informează Reuters, citat de Agerpres.

„Cei cinci teroriști arestați erau iranieni. Ei au părăsit Iranul și au desfășurat activități teroriste la Raqqa și Mosul. Anul trecut, ei au revenit în Iran… pentru a comite atacuri teroriste în locuri sfinte din Iran”, relatează postul de televiziune iranian care citează o declarație a ministerului.


Citește și:  FOTO + VIDEO. Președintele Iranului, după atentatele de la Teheran, în urma cărora cel puțin 12 persoane au murit: Vom zdrobi acțiunile inamicilor cu mai multă putere

Președintele iranian Hassan Rohani susține că atacurile care au avut loc, miercuri, la Teheran, provocând moartea a cel puțin 12 persoane, vor face Iranul mai unit și mai hotărât în combaterea terorismului în regiune.


Patru atacatori necunoscuţi au deschis focul în incinta clădirii Parlamentului din Teheran, apoi au atacat Mausoleul Ayatollahului Khomeini, fondatorul Republicii Islamice Iran, monument situat la câţiva kilometri de sediul legislativului. Atacurile au fost comise de combatanţi ai organizaţiei teroriste Stat Islamic, conform unui anunţ al agenţiei de ştiri Amaq, afiliată la Stat Islamic. Totodată, doi atentatori sinucigaşi ar fi acţionat în cadrul mausoleului. Toţi atacatori au fost ucişi în timpul luptelor cu forţele de securitate.

Gărzile Revoluţionare Iraniene, responsabile cu securitatea în Iran, au acuzat Arabia Saudită că s-ar fi implicat în atacurile teroriste de la Teheran.

„Acest atac terorist s-a întâmplat la o săptămână după întrevederea dintre preşedintele american Donald Trump şi liderii saudiţi care susţin terorismul. Faptul că Stat Islamic a revendicat acest atac este o dovadă că Arabia Saudită s-a implicat în atacul brutal", au precizat forțele de securitate iraniene.

Cele mai citite

Trupele ruse ar fi pe punctul de a încercui orașul Ceasiv Iar

Trupele ruse încearcă să încercuiască orașul Ceasiv Iar din regiunea Donețk, potrivit unui oficial militar ucrainean, potrivit hotnews.ro. Atacul este în desfășurare, însă Kievul...

“Sunt convins că Mircea Geoană va candida la președinție”, spune Ciolacu

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat sâmbătă că are convingerea fermă că Mircea Geoană va candida pentru funcția de președinte al României. Această declarație a...

Măsurile și condițiile pentru votul cu urna specială la europarlamentare și locale

Biroul Electoral Central (BEC) a stabilit măsurile pentru exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale la alegerile din data de 9 iunie, menţionând,...
Ultima oră
Pe aceeași temă