25.7 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialCasa Albă a anulat postul de trimis special în Afganistan și Pakistan

Casa Albă a anulat postul de trimis special în Afganistan și Pakistan

Trimisul special al SUA în Afganistan și în Pakistan, Laurel Miller, a demisionat și nimeni nu a fost numit pentru a-l înlocui, într-un moment în care armata americană se pregătește să desfășoare mai mulți militari în regiune.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Departamentului de Stat, Heather Nauert, Laurel Miller va reveni la Centrul Rand Corporation, iar secretarul de Stat, Rex Tillerson, nu a decis încă ce va face cu acest post.

Postul a fost creat în ideea că situația din Pakistan și conflictul din Afganistan sunt strâns legate și ar trebui tratate împreună. Însă președintele Donald Trump s-a angajat să reducă bugetul diplomației americane și Rex Tillerson vrea să suprime mai multe posturi de trimiși speciali.

Afganistanul și Pakistanul vor ține acum de Departamentul pentru Asia de Sud și Asia Centrală, care acoperă o zonă mult mai mare, inclusiv India. Conducerea acestui departament este de asemenea vacantă, noua Administrație nefăcând deocamdată nicio nominalizare.

Donald Trump i-a dat comandamentului militar american libertate în a decide măsurile luate pentru Afganistan, unde SUA sunt angajate militar de 16 ani.

Ministrul american al Apărării, Jim Mattis, prevede să desfășoare 5.000 de militari suplimentari în Afganistan, pentru a întări capacitățile armatei afgane împotriva insurecției talibane.

Cele mai citite

Aglomeraţie pe drumurile dinspre mare și munte spre Capitală. Rute alternative

Centrul Infotrafic din IGPR anunţă că este inregistrată aglomeraţie pe sensul de coborâre al DN1 către Ploieşti, între staţiunile Predeal şi Buşteni, dar şi...

Regele Charles, un an de la încoronare. Aniversare fără fast

Pe data de 6 mai se împlinește un an de la încornarea regelui Charles. Însă nu va fi o zi cu fast pentru Regele...

Taiwan, lovit de un cutremur

Taiwan a fost lovit de un cutremur cu magnitudine de 5.4, potrivit Reuters. Cutremurul s-a produs la o adâncime de 25 kilometri. Conform Centrului chinez...
Ultima oră
Pe aceeași temă