20.6 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSocialPista de pe Otopeni, ca după bombardament

Pista de pe Otopeni, ca după bombardament

Una dintre pistele Aeroportului Internaţional Henri Coandă din Bucureşti, singura operaţională pe întreaga lungime, a fost cârpită în nenumărate rânduri cu straturi subţiri de asfalt şi a devenit periculoasă atât pentru călători, cât şi pentru aeronave, scrie pe pagina sa de Facebook Asociaţia Pro Infrastructură. Reprezentanţii asociaţiei dau exemplu un caz de săptămâna trecută, când o bucată din pistă s-a dislocat complet în timpul decolării unei aeronave a companiei israeliene El Al, ceea ce a dus la blocarea traficului aerian timp de oră, având în vedere că cealaltă pistă a aeroportului era închisă complet pentru lucrări de întreţinere. Pro Infrastructura solicită Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti şi Ministerului Transporturilor să ia măsuri pentru reabilitarea şi operaţionalizarea pistelor Aeroportului Henri Coandă.

“Incident grav de siguranţă săptămâna trecută pe Aeroportul International Henri Coandă din cauza stării dezastruoase a pistelor de aterizare-decolare! Organizaţia noastră a mai atras atenţia recent asupra stării execrabile a pistelor şi a suprafeţelor de mişcare de pe aeroportul din Otopeni. Din păcate suntem nevoiţi să o facem din nou, deoarece este inadmisibil că starea actuală a infrastructurii ajunge să pună în pericol siguranţa aeronavelor şi implicit a pasagerilor!”, scrie Asociaţia Pro Infrastructură pe Facebook.

 Reprezentanţii ONG-ului spun că vinerea trecută, în urma decolării unei aeronave a companiei El Al, o bucată dintr-una dintre pistele Aeroportului Henri Coandă s-a dislocat, fiind necesară închiderea ei. Asociaţia spune că această pistă a fost de nenumărate ori „cârpită” cu straturi subţiri de asfalt.

“Pista 08R/26L, singura operaţională pe întreaga lungime de 3.500m, cârpită în repetate rânduri cu straturi subţiri de asfalt, a ajuns să reprezinte un adevărat risc de siguranţă. Spre exemplu, vinerea trecută, în urma decolării unei aeronave Boeing 747-400 a companiei israeliene El Al, o bucată din pistă s-a dislocat complet, forţând închiderea de urgenţă a acesteia. O astfel de situaţie este extrem de gravă, punând în pericol atât siguranţa aeronavei cât şi a călătorilor, indicând nevoia urgentă de reparaţii capitale, nefiind vorba de primul incident de acest fel”, relatează reprezentanţii asociaţiei.

În urma acestui incident, traficul aerian ar fi fost complet blocat timp de o oră, iar avioanele au fost nevoite să evolueze în zone de aştepare, având în vedere că cealaltă pistă aeroportului, 08L/26R, era închisă pentru lucrări de întreţinere.

“Practic s-a ajuns în situaţia în care piloţii, controlorii de trafic aerian şi chiar managerii companiilor aeriene atrag atenţia că starea infrastructurii aeroportuare a devenit inacceptabilă şi riscurile operaţionale sunt extrem de ridicate! Până şi conducerea operatorului naţional TAROM a declarat recent că este nevoită să schimbe anvelopele aeronavelor de 5-6 ori mai des decât în mod normal din cauza pistelor şi suprafeţelor de mişcare degradate”, mai spun reprezentanţii asociaţiei, conform News.ro.

Ei solicită Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti şi Ministerului Transporturilor să ia măsuri pentru reabilitarea şi operaţionalizarea pistelor Aeroportului Henri Coandă, pentru a evita posibilele urmări tragice.

 

Cele mai citite

Allen Coliban(USR) îl provoacă pe George Scripcaru(PNL-PSD) la o dezbatere privind viitorul Brașovului

Primarul USR al Braşovului, Allen Coliban, care candidează pentru un nou mandat, l-a provocat, sâmbătă, la o dezbatere privind viitorul oraşului pe principalul său...

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinat asupra premierului slovac Robert Fico a fost plasat în arest preventiv

Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea...

O bonă din București a lovit copilul pe care îl avea în grijă. Femeia a fost reținută

Vineri, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 22 Poliție au pus în aplicare un mandat de aducere emis pe numele...
Ultima oră
Pe aceeași temă