22.6 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăPoliticăVicepremierul Paul Stănescu, vizat într-o dosar DNA

Vicepremierul Paul Stănescu, vizat într-o dosar DNA

Primul termen va avea loc pe data de 25 ianuarie. Potrivit site-ului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în data de 25 ianuarie urmează să aibă loc primul termen, după ce procurorii au cerut redeschiderea unui dosar ce îl vizează pe Paul Stănescu. Cauza a fost înregistrată la instanţa supremă în 17 ianuarie 2018.

În dosar mai sunt vizate şi alte trei persoane: Marian Belu Briceag, Florin Cotoşman (fost şef în cadrul Gărzii de Mediu ) şi Remulus Manolache.

Ar fi vorba despre un dosar deschis pentru presupuse fapte din 2010, de pe vremea când Paul Stănescu era preşedinte al Consiliului Judeţean Olt. La acea vreme, procurorii DNA Craiova au investigat modul de finanţare al echipei de fotbal FC Aluminiu ALRO Slatina, fiind suspectată modalitatea prin care instituţia publică a susţinut financiar echipa de fotbal.

Cercetările au fost demarate în urma unui raport al Curţii de Conturi pe anul 2010, fiind vorba despre o finanţare nerambursabilă de peste două milioane de lei. În 2013, dosarul a fost închis de DNA Craiova. Paul Stănescu a condus Consiliul Judeţean Olt între anii 2008 şi 2016. Contactat de MEDIAFAX, vicepremierul Paul Stănescu nu a răspuns.

Paul Stănescu a fost respins în data de 16 ianuarie, de către preşedintele Klaus Iohannis, pentru funcţia de premier interimar. Surse politice declarau atunci, pentru MEDIAFAX, că preşedintele a respins prima propunere de premier interimar în persoana lui Paul Stănescu, a doua propunere fiind Mihai Fifor, care a fost acceptat de şeful statului.

Stănescu a preluat funcţiile de ministru al Dezvoltării şi vicepremier, în locul lui Sevil Shhaideh, după ce aceasta a demisionat la cererea lui Mihai Tudose, care a invocat problemele cu justiţia ale acesteia, mai exact ancheta în dosarul „Insula Belina”, informează Mediafax.

Cele mai citite

Noua fiță masonică: Sarmale la …roabă!

Așa zișii masoni grupați, în Marea Lojă Națională a României condusă, în scripte, de preotul Cătălin Tohăneanu, dar, în realitate, de plagiatorul Radu...

Președintele Iranului și ministrul de Externe sunt morți. Epava elicopterului a fost găsită

Președintele Iranului și ministrul de Externe al Iranului sunt morți, acest lucru fiind constatat oficial după ce a fost găsită epava elicopterului în care...

Prins în flagrant în timp ce transporta o cantitate de  100 grame substanțe psihoactive

La data de 19.05.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Harghita au dispus reținerea pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă