15.9 C
București
vineri, 24 mai 2024
AcasăPoliticăPreședintele Serbiei despre Ghiță: "Nu este problema şefilor de stat să discute...

Președintele Serbiei despre Ghiță: “Nu este problema şefilor de stat să discute situaţia unui fugar”

“Nu. Mi s-a răspuns că procedurile sunt în curs şi că îşi fac treaba. Asta este. Aşa funcţionează o justiţie independentă”, a declarat preşedintele Serbiei, Aleksandar Vučić, la finalul întâlnirii pe care a avut-o cu preşedintele Camerei Deputaţilor, solicitat să precizeze dacă a primit un răspuns legat de situaţia în care se află Sebastian Ghiţă. 

Klaus Iohannis a declarat joi, după întâlnirea cu preşedintele Serbiei, Aleksandar Vučić, că nu este problema şefilor de stat să discute situaţia unui fugar, precum Sebastian Ghiţă, dar totuşi a ridicat această problemă ştiind că presa va fi interesată. Preşedintele sârb susţine că nu are detalii.

“Nu am discutat (n.r.: despre cazul Sebastian Ghiţă), dar l-am întrebat auzind că sunteţi interesaţi, şi mi-a spus ca nu ştie. Nu e treaba preşedinţilor să se ocupe de cei care care fug de justiţia românească”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis.

La rândul său, Aleksandar Vučić, preşedintele Serbiei, a spus că l-a întrebat pe ministrul Justiţiei din ţara sa şi aşteaptă un răspuns.” Nu am prea multe date în acest sens, dar organizaţiile juridice se ocupă de această chestiune. Când preşedintele m-a întrebat, am întrebat şi eu ministrul Justiţiei din Serbia şi vom primi în cursul zilei de azi un răspuns”, a declarat Aleksandar Vučić.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat, la finalul lunii decembrie, că se va deplasa în Serbia şi va discuta cu omologul său sârb despre extrădarea lui Sebastian Ghiţă, precizând însă că nu poate fi vorba în niciun fel de o grăbire a anchetei.

Fostul parlamentar a fost prins în Belgrad, pe 13 aprilie 2017, în timp ce se plimba pe o stradă, împreună cu fratele său. La legitimare, Ghiţă a prezentat un act de identitate şi un permis sloven, în timp ce fratele său le-a dat poliţiştilor actele reale.

În România, fostul parlamentar a fost văzut ultima oară în noaptea dinspre 19 spre 20 decembrie 2016, când pleca de la un eveniment organizat de SRI. Acolo a participat în calitatea sa de membru al comisiei parlamentare de control, moment în care poliţiştii care îl filau, la cererea procurorilor, l-au pierdut. Potrivit unor surse, Ghiţă conducea pe DN1 cu peste 200 km/h, iar la un moment dat un alt autoturism i-ar fi blocat pe poliţişti. Ulterior, maşina lui Ghiţă a fost găsită la locuinţa sa, astfel că poliţiştii au crezut că doarme.

Cele mai citite

Guvernul aprobă reorganizarea ANAF. Organigrama crește cu 200 de oameni și încă un post de vicepreședinte

În ședința din 23 mai 2024, Executivul urmează să aprobe o Hotărâre de Guvern pentru modificarea organigramei Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Noile reglementări...

Comisia amendează Mondelēz cu 337,5 milioane EUR pentru restricții comerciale transfrontaliere

Comisia Europeană a amendat Mondelēz International, Inc. (Mondelēz) cu 337,5 milioane EUR pentru obstrucționarea comerțului transfrontalier cu produse din ciocolată, biscuiți și cafea între statele...

Descoperă soluțiile profesionale de curățare și igienizare a mâinilor

Te preocupă sănătatea echipei pe care o coordonezi sau îţi doreşti ca partenerii şi clienţii tăi să aibă acces la cele mai eficiente soluții...
Ultima oră
Pe aceeași temă