9.5 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăPoliticăIonuț Mișa este convins că va face parte și din viitorul Guvern...

Ionuț Mișa este convins că va face parte și din viitorul Guvern Dăncilă

La scurt timp după întâlnirea pe care a avut-o cu preşedintele PSD, ministrul Ionuţ Mişa a fost abordat de jurnalişti. Întrebat dacă are emoţii cu privire la posibilitatea de a-şi pierde funcţia, ministrul de Finanţe a negat vehement o asemenea posibilitate.

“Nici nu se pune problema. Indicatorii noştri macroeconomici sunt îndepliniţi. Bănuiesc că i-aţi urmărit şi dumneavoastră.”, a declarat Ionuţ Mişa.

Ministrul Finanțelor Publice și șefa ANAF vor fi audiați în Senat, pe tema Declarației 600. Audierea are loc, începând cu ora 12.00, la comisia economică.

La ședința comisiei economice din Senat vor participa ministrul Ionuț Mișa, președintele ANAF, Mirela Călugăreanu precum și reprezentanți ai Coaliției pentru Dezvoltarea României, ai Camerei de Comerț și Industrie a României, și ai Consiliului Național pentru Întreprinderi Private Mici și Mijlocii din România.

Cele mai citite

Românii pot avea succes la Eurovision! Trebuie doar să demonstreze că au avut părinți de același sex: Decebal și Traian

România ar putea accede din nou cu succes în viitoarele finale din cadrul concursului Eurovision, poate chiar cu șanse la trofeu. Concurenții din țara...

Motivul pentru care un pacient stă neoperat de 10 zile la Spitalul Județean de Urgență Slobozia

Un pacient internat la Spitalul Județean de Urgență Slobozia așteaptă de 10 zile să fie operat după ce și-a rupt piciorul în urma unei...

Robert Fico, premierul slovac, este supus unei operaţii “foarte complicate” la Spitalul Roosevelt din Banska Bystrica

Premierul slovac Robert Fico este supus unei operaţii "foarte complicate" la Spitalul Roosevelt din Banska Bystrica, după ce a fost împuşcat de cinci ori...
Ultima oră
Pe aceeași temă