23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăPoliticăIohannis, tăiat de la revizuirea Constituției

Iohannis, tăiat de la revizuirea Constituției

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat ieri, în calitate de for decizional, cu 195 de voturi ”pentru”, 71 de voturi ”împotrivă” şi șase abţineri, Legea referendumului, trimisă la reexaminare de către preşedinte Klaus Iohannis. Prin acest proiect de lege, Parlamentul îl scoate practic din procedura organizării unui referendum de revizuire a Constituției pe președintele României. Până acum, Parlamentul elabora câte un proiect separat de lege de fiecare dată când se organiza un astfel de referendum, pe care președintele îl promulga sau îl putea retrimite parlamentului la reexaminare. Prin legea votată ieri acest articol a fost eliminat. Proiectul legii constituționale se trimite direct Curții Constituționale (CCR) care stabilește dacă s-au depășit sau nu limitele reviziurii Constituției. Dacă s-au depășit, proiectul se retrimite Parlamentului. În caz contrar, proiectul este publicat în Monitorul Oficial iar cetățenii sunt chemați la referendum în ultima duminică a unei perioade de 30 de zile calculate de la adoptarea legii.

Legea a fost adoptată cu voturile PSD, ALDE, UDMR dar și a 11 parlametnari liberali din cei 49 prezenți,  precum Cezar Preda, Cătălin Predoiu, Robert Sighiartău sau Ben-Oni Ardelean. USR a votat în bloc împotrivă și a anunțat că va contesta legea la CCR. În cazul în care CCR dă undă verde,  președintele Iohannis va fi obligat să promulge legea, pentru că și-a exercitat deja dreptul de a cere o singură dată reexaminarea actului normativ.

 

Referendum pentru familia tradițională

Modificarea legii a fost demarată în vederea organizării referendumului național pentru redefinirea familiei, ca uniune dintre un bărbat și femeie, ca urmare a inițiativei cetățenești promovate de Coaliția pentru Familie. O parte dintre parlamentarii  PNL au votat proiectul pentru că nu vor să fie acuzați că tergiversează procesul, după ce PSD a luat inițiativa. ”După ce președintele o promulgă ( noua lege a referedumului n.r.), după ce va fi publicată în Monitorul Oficial, vom decide imediat să se continue procedura în Senat, respectiv votul efectiv pentru revizuirea Constituției și stabilirea datei referendumului”, a declarat săptămâna trecută Liviu Dragnea. Vicepremierul Paul Stănescu spunea atunci că este posibilă organizarea unui referendum în luna mai.

Potrivit legii, în România se organizează patru tipuri de referendumuri: pentru revizuirea Constituției ( la care se referă legea aprobată ieri), pentru demiterea președintelui (în caz de suspendare de către Parlamentu), pe probleme de interes național (cum ar fi cel anunțat de președinte privind justiția) sau pe probleme de interes local. Din partea PSD au existat și propuneri de eliminare a președintelui din declanșarea referendumurilor de interes național, însă, un asemenea pas ar necesita modificarea Constituției.

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

1 din 2 elevi, victimă a bullyingului

Un procent covârșitor de elevi - 81% - afirmă că au fost martori ai situațiilor de bullying în școala unde învață, în vreme ce...

Declarațiile lui Cristiano Bergodi, înainte de Universitatea Craiova – Rapid

Cristiano Bergodi, antrenorul Rapidului, spune că formaţia sa trebuie să joace cu încredere şi curaj pentru a câştiga toate cele trei puncte în meciul...

Dezvăluiri din viața artistei Anna Lesko. După cinci ani de singurătate, cântăreața rupe tăcerea

Anna Lesko s-a "dezbrăcat" de cuvinte la podcastul "Fain și Simplu" moderat de Mihai Morar. Artista a vorbit despre viața ei personală, regrete și...
Ultima oră
Pe aceeași temă