0 C
București
miercuri, 20 noiembrie 2024
AcasăSportReacția lui Viorel Ștefan, ministrul demisionar al Finanțelor, după ce leul a...

Reacția lui Viorel Ștefan, ministrul demisionar al Finanțelor, după ce leul a ajuns la cel mai mic nivel, ca urmare a crizei guvernamentale

 Ministrul demisionar al finanţelor, Viorel Ştefan, consideră că democraţia din România este destul de matură pentru ca o criză politică să nu afecteze economia ţării, informează RADOR.

Astfel, el a precizat că „este important ca toate instituţiile statului să-şi desfăşoare activitatea normal”, în ciuda situației politice tensionate din România. Totodată, Viorel Ștefan a subliniat că responsabilitatea Ministerului Finanțelor este, în continuare să asigure finanţarea funcţionării sistemului public. 


Citește și: VIDEO + LIVE TEXT. Premierul Sorin Grindeanu, la sediul Guvernului: Liviu Dragnea încearcă să confiște partidul. Ce-o să facă? O să ne excludă pe toți din PSD? Nu eu am fost la partide de tenis și nici la șprițuri cu reprezentanți SRI

Prim-ministrul Sorin Grindeanu a reiterat, joi, că nu va demisiona, respingând aluziile alimentate de Liviu Dragnea, cu privire la asocierea sa cu serviciile secrete.


Precizările vin după ce, în şedinţa de tranzacţionare interbancară de ieri, leul s-a depreciat faţă de principalele valute, în contrast cu celelalte monede din regiune. Astfel, moneda naţională a ajuns la cea mai scăzută valoare din ultimii aproape cinci ani. Banca Naţională a României a anunţat un curs de 4 lei şi 58 de bani pentru un euro, cel mai slab după august 2012, când un euro a valorat 4 lei şi 64 de bani. 


Coaliția de guvernare PSD – ALDE a decis, miercuri, retragerea sprijinului politic pentru Guvern și i-a cerut demisia premierului. Ca urmare a deciziei, majoritatea miniștrilor din Cabinetul Grindeanu și-a depus demisia. Joi, CEx al PSD a decis și excluderea din partid a premierului.

Premierul Sorin Grindeanu a declarat, miercuri seara, că nu îşi dă demisia şi că i s-a propus şefia mai multor instituţii ale statului, doar ca să îşi dea demisia. De asemenea, a precizat că va rămâne în PSD. Grindeanu a transmis multora din colegii CEx că îi pare rău că au trecut prin această experienţă neplăcută, cerându-şi scuze. El a început prin a le mulţumi românilor pentru sprijin şi primarilor şi membrilor de partid care i-au transmis mesaje de susţinere.

În această criză a intervenit și Administrația Prezidențială. Astfel, purtătorul de cuvânt al Preşedintelui României, Mădălina Dobrovolschi, a precizat, joi, că un nou premier poate fi desemnat doar dacă se întrunesc condițiile din Constituție.

„Vă informez că președintele a primit scrisoarea semnată de președinții PSD și ALDE, prin care anunță retragerea… Președintele a luat act că se dorește schimbarea Cabinetului. Potrivit Art. 106 din Constituție, funcția de membru al Guvernului încetează în urma demisiei, a revocării, a stării de incompatibilitate. Cfm. Art 107 din Legea Fundamentală, dacă prim-ministrul se află într-una dintre situații, președitele va desemna un alt membru al Guvernului ca premier interimar, până la desemnarea altui prim-ministru. Când funcția de prim-ministru va deveni vacantă, fie prin demisie, fie prin adoptarea în Parlament a moțiunii de cenzură, președintele va desemna un alt candidat. În condițiille în care Guvernul va fi demis, președintele va urma cu celeritate pașii. Președintele solicită rezolvarea crizei politice din interiorul coaliției, pentru a evita instabilitatea politică”, a declarat Mădălina Dobrovolschi.

 


Citește și: UPDATE. Leul a ajuns la cel mai mic nivel din ultimii cinci ani, pe fondul crizei guvernamentale

Leul s-a depreciat joi cu 2,05 bani (0,45%) în raport cu moneda europeană, care a fost cotată la 4,5872 lei, aceasta fiind ce mai slabă cotaţie pentru moneda naţională din ultimii cinci ani.


 

Cele mai citite

O nouă manifestație de protest în Georgia. Se cere anularea scrutinului parlamentar

Mii de manifestanţi au denunţat din nou la Tbilisi, marţi seara, victoria controversată a partidului aflat la putere în alegerile legislative din octombrie în...

Ciucă sugerează că Simion l-ar putea învinge pe Ciolacu în turul al doilea: Simion nu e Vadim

Nicolae Ciucă, liderul PNL și candidatul partidului la prezidențiale, a declarat, marți, că dacă Marcel Ciolacu (PSD) și George Simion (AUR) vor ajunge în...

Ilie Bolojan confirmă că a vorbit cu Mircea Geoană și Elena Lasconi. Ce s-a stabilit în privința retragerii

Ilie Bolojan, candidat din partea PNL pentru funcţia de senator şi politicianul nominalizat de trei candidaţi la preşedinţie pentru funcţia de prim-ministru, afirmă că...
Ultima oră
Pe aceeași temă