26.2 C
București
joi, 16 iulie 2026
AcasăSportPreședintele Klaus Iohannis: PSD răspunde integral și definitiv de legea salarizării

Președintele Klaus Iohannis: PSD răspunde integral și definitiv de legea salarizării

Președintele României, Klaus Iohannis, a declarat, luni, că PSD răspunde integral și definitiv de legea salarizării, punctând că așteptarea ca el să modifice ceva este puțin "deplasată și exagerată", potrivit Agerpres.

"Legea, din câte știu eu, a trecut abia printr-o Cameră și urmează să intre în Camera Deputaților, care este Cameră decizională. Atunci când ajunge la mine, la promulgare, probabil voi face câteva declarații mai ample, dar pot să vă spun de pe acum câteva idei legată de această lege.

Ea a apărut fiindcă este în programul de guvernare al PSD. PSD de la început a spus că vrea această lege, are majoritatea, controlează toate majoritățile din Parlament, are Guvernul. Este o lege pentru care răspunde integral și definitiv inițiatorul, recte PSD. Cred că este bine să nu uităm acest aspect", a spus Iohannis, după ce a vizitat expoziția "Aici-Acolo", organizată la Muzeul Național Cotroceni.

El a subliniat că așteptarea ca el să modifice această lege este "puțin deplasată și exagerată".

"Opoziția, sindicatele, organizații profesionale au avut opinii pe care unii le-au spus în spațiul public, unii încă nu. Așteptarea să modific eu ceva la lege mi se pare puțin deplasată, chiar în cazul în care aș trimite o lege, acum vorbesc la modul general, în Parlament, dacă cei care au inițiat-o țin morțiș să rămână așa, așa rămâne și nu vreau să apară impresia că pe o lege asumată explicit, vocal și clar de PSD trebuie să intervină altcineva mi se pare o așteptare care este puțin exagerată", a afirmat șeful statului.

Cele mai citite

Prestație excelentă al lui Messi în partida cu Anglia! Ce a realizat argentinianul

Lionel Messi a avut o nouă prestație decisivă pentru Argentina în semifinala cu Anglia și a stabilit mai multe borne impresionante la Campionatul Mondial...

Undă verde pentru primul drum radial al Capitalei. Vest Expres va lega Bulevardul Timișoara de Autostrada A0

Noua arteră va avea o lungime de aproape 10 kilometri și este gândită nu doar pentru fluidizarea traficului rutier, ci și pentru încurajarea utilizării...

Friedrich Merz cere SUA să nu influențeze alegerile din Germania

Merz a subliniat că Germania respectă procesul democratic din Statele Unite și se așteaptă la același tratament din partea WashingtonuluiCancelarul german Friedrich Merz a...
Ultima oră
Pe aceeași temă