25.1 C
București
joi, 13 august 2026
AcasăSportLegea privind Statutul Casei Regale va fi votată în procedură de urgenţă....

Legea privind Statutul Casei Regale va fi votată în procedură de urgenţă. Șeful Casei Regale ar avea rang echivalent celui de șef de stat

Senatul a acceptat, luni, solicitarea lui Călin Popescu Tăriceanu, în calitate de iniţiator, ca propunerea legislativă privind Statutul Casei Regale să fie adoptată în procedură de urgenţă, această iniţiativă fiind un gest de respect faţă de rolul pe care Casa Regală a României l-a avut în decursul istoriei, informează Mediafax.

”Am discutat şi am hotărât împreună cu omologul meu de la Camera Deputaţilor, dl. Liviu Dragnea, să propunem această iniţiativă legislativă ca un gest de respect faţă de rolul pe care Casa Regală a României l-a avut în decursul istoriei. Vă rog să fiţi de acord cu derularea acestui proiect în procedură de urgenţă”, a spus în plenul Senatului Călin Popescu Tăriceanu.

Propunerea liderului ALDE a fost aprobată cu 81 de voturi ”pentru” şi 19 voturi ”împotrivă”.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, au depus, pe 7 noiembrie, o iniţiativă legislativă pentru reglementarea statutului juridic al Casei Regale a României, care prevede recunoaşterea acesteia ca persoană juridică de drept privat. Potrivit expunerii de motive, iniţiativa legislativă urmăreşte recunoaşterea personalităţii juridice pentru Casa Regală a României.

De asemenea, se urmăreşte recunoaşterea poziţiei de Şef al Casei Regale a României, ca poziţie onorifică, asimilată protocolar cu aceea a unui fost şef de stat, între atribuţiile căruia se află adoptarea Statutului Casei Regale a României, instituirea unui serviciu administrativ al Casei Regale a României, strict în scopul îndeplinirii atribuţiilor sale publice, care să fie finanţat de la bugetul de stat, în limita alocării bugetare şi atribuirea în folosinţă gratuită (cu păstrarea dreptului de proprietate publică al statului) a Palatului Elisabeta, ca sediu al Casei Regale a României. „Finanţarea cheltuielilor de funcţionare curentă ale Casei Regale a României se asigură de la bugetul de stat, în limita aprobată anual prin Hotărâre a Guvernului”, potrivit textului normativ.

Potrivit unui comunicat al Senatului, aceste prevederi vor asigura cadrul pentru o implicare şi mai intensă a Casei Regale în cadrul societăţii româneşti. „Este nevoie, mai mult decât oricând, de o instituţie deasupra politicii partinice, în care românii să vadă un reper de echilibru şi continuitate”, se arată într-un comunicat de presă al Senatului.

Cei doi preşedinţi ai Camerelor Parlamentului susţin că iniţiativa legislativă este o recunoaştere pentru modul în care Regele Mihai şi-a făcut datoria faţă de ţară.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Focar de Ebola în Congo, cu o evoluție alarmantă. OMS avertizează că epidemia ar putea deveni cea mai gravă din istorie

Epidemia de Ebola din estul Republicii Democrate Congo se extinde într-un ritm îngrijorător și ar putea ajunge să depășească, ca număr de victime, cea...

Horoscop 13 august 2026. Răbdare și atenție: ce rezervă astrele fiecărei zodii

Horoscop 13 august 2026. Ziua aduce pentru cele 12 zodii o perioadă potrivită pentru reevaluarea unor decizii, clarificarea relațiilor și stabilirea unor priorități mai...

CCR analizează sesizarea AUR privind Legea biodiversității. Jalonul din PNRR are o miză de aproape 972 de milioane de euro

Curtea Constituțională a României (CCR) urmează să analizeze, miercuri, sesizarea AUR privind Legea biodiversității, act normativ care aprobă Strategia națională și Planul de acțiune...
Ultima oră
Pe aceeași temă