18 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSportIlie Dragne, administratorul fermei de porci Salcia, trimis în judecată. A scăpat...

Ilie Dragne, administratorul fermei de porci Salcia, trimis în judecată. A scăpat de acuzația de complicitate la evaziune fiscală. Prejudiciul, 9 milioane de euro

UPDATE 14.00: Ilie Dragne, administratorul fermei de porci Salcia din Teleorman, unde acţionar majoritar este fiul lui Liviu Dragnea, a fost trimis în judecată, alături de alte patru persoane. Acesta este judecat pentru folosirea cu rea credinţă a creditului societăţii. Acuzaţia de complicitate la evaziune, clasată, scrie Mediafax.

Alături de Ilie Dragne au fost trimişi în judecată Ştefan Anton Moroşanu, Dumitru Mişu, Aurelian Voicu şi o altă persoană.

În dosar sunt investigate infracţiuni de evaziune fiscală şi de folosire, cu rea-credinţă, a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu. În luna august, procurorii au făcut 80 de percheziţii, anunțând că 12 firme sunt implicate. Ilie Dragne era acuzat de complicitate la evaziune fiscală, acuzaţia fiind clasată. Acesta a fost trimis în judecată pentru folosirea cu rea credinţă a creditului societăţii.

"Domnul Dragne a dat declaraţie în detaliu. Dumnealui nu a fost în societate când s-a făcut această pretinsă tranzacţie pentru că discutăm de o singură tranzacţie, de o singură plată. Pentru un agent economic, din 2013 până în prezent, înseamnă că a semnat poate mii de acte fiscale, din moment ce numai în anumite acte examinate s-a găsit această factură de 200.000 de lei cred că este de invidiat", a declarat la momentul deschiderii dosarului avocatul lui Ilie Dragne, Maria Vasii.

Dragne a fost reţinut pe 10 august, iar ulterior procurorul de caz a decis să fie plasat sub control judiciar.

La acel moment, avocatul Maria Vasii a precizat că Ştefan Valentin Dragnea, fiul liderului PSD s-a retras din societatea comercială Salcia la începutul anului, cedând părţile sociale deţinute. Procedura fiind în curs, în august la Registrul Comerţului datele fiind nemodificate, iar Valentin Dragnea deţinea ferma Salcia în proporţie de 90%, iar 10% îi aparţineau administratorului şi directorului general, Ilie Dragne.

În total, 60 de oameni au fost audiaţi, în calitate de martori sau suspecţi, pentru nouă dintre ei fiind dispusă reţinerea. Anchetatorii au stabilit, ulterior, că nu este necesar să ceară arestarea pentru niciunul dintre ei, doar cinci fiind trimişi în judecată.


Dosarul fermei de porci Salcia a fost clasat, a declarat Maria Vasii, avocata lui Ilie Dragne, administratorul fermei, la postul de televiziune Antena 3. "Decizia a fost luată, după ce s-a ajuns la concluzia că fapta nu există", a mai ad[ugat aceasta. 

”S-a constat că nu există faptă penală. „Nu pot decât să salut curajul și onoarea dlui procuror, care nu a fost antrenat în acele intenții de manipulare în acest dosar. Așadar, soluția este de clasare în ceea ce privește pe dl Dragne Ilie. S-a constatat că nu există faptă penală”, a spus Maria Vasii, avocatul lui Ilie Dragne, administratorul firmei.







60 de persoane au fost audiate în dosarul Fermei de porci Salcia, iar nouă dintre ele, printre care şi administratorul societăţii, au fost reţinute. Ulterior, procurorii nu au cerut arestarea pentru nicio persoană. Acuzaţiile din dosar sunt de evaziune fiscală, iar prejudiciul estimat este de 9 milioane de euro.

Numele lui Ilie Liviu Dragne apare în mai multe afaceri în care sunt implicați șeful PSD și fiul lui. De exemplu, au fost transferate către el toate părțile sociale din S&P Investement Management. O vilă cu 11 camere și vedere spre pârtia de schi din Bușteni, amplasată pe un teren de 2.000 metri pătrați, este deținută, din 2011, de firma Interfrigo Logistics SRL, firmă de transport care ar fi primit contracte de cinci milioane de euro de la CJ Teleorman, în timp ce instituția era condusă de Liviu Dragnea. În acționariatul societății figurează și S&P Investment Management SRL, firmă care a fost deținută în proporție de 90% de fiul șefului PSD, Valentin Ștefan Dragnea, au scris jurnaliştii de la Hotnews.

Cele mai citite

O rețea vietnameză de trafic de migranți, care cerea între 15.000 și 18.000 euro de migrant, a fost destructurată

O operațiune comună la care au participat autoritățile de aplicare a legii din Franța și Regatul Unit, cu sprijinul Europol, a dus la dezmembrarea...

Rafael Nadal, ca-n vremurile bune! Spaniolul s-a calificat în runda a doua a turneului ATP Masters 1.000 de la Madrid

Jucătorul spaniol de tenis Rafael Nadal, în vârstă de 37 de ani, a obținut o victorie impresionantă joi, calificându-se în runda a doua a...

Scandalul Sanimed/Hideg: Dezvăluiri, Denunțuri și Dinamica Justiției în România

Recentele dezvăluiri din presă, generate de denunțul spontan al omului de afaceri Cătălin Hideg împotriva unei prestigioase case de avocatură din România, precum și...
Ultima oră
Pe aceeași temă