La primele alegeri libere în 1990, la Iași, unde revista mea, Opinia studențească, cu mine editorialist, fusese în rândul unu al luptei (pierdute) anti-Iliescu am găsit mașina familiei noastre a doua zi dimineața doi metri mai departe de unde o lăsasem. Era închisă și cu frâna de mână trasă. Pur și simplu, o forță misterioasă o ridicase pe sus și o pusese de-a latul aleii care ducea la casă, nu în lungul ei, cum o lăsasem. Un avertisment de forță, tăcut și discret, despre cum urma să fie Iașul după 20 mai 1990. Nici azi nu știu dacă au fost feseniștii, sau pur și simplu vecinii- ca și sub comunism, întrebarea e teoretică, ordinea comunistă, ca și cea fesenistă, fiind susținută de zeloși contribuabili voluntari.
Au trecut douăzeci și cinci de atunci și azi sunt profesor de democrație în Germania. Îmi petrec anul 2014, între lucrări și cărți de terminat, circulând între sărbătoriri ale celor 25 de ani de la căderea zidului Berlinului în diferite țări, toate strălucind după un sfert de secol de schimbare. Dar nu sunt sigură, văzând țara mea cum am văzut-o duminica trecută, că am reușit să schimbăm destul de mult în acești 25 de ani. Pentru că într-o țară normală alegerile astea ar fi trebuit să arate altfel.
Într-o țară normală am ști, după 25 de ani,câți votanți sunt, nu am avea înscriși în listele electorale mai mulți oameni decî populația totală de la ultimul referendum. Am ști și câți oameni plănuiesc să voteze, fie că le-am distribuit cărți de alegător, fie că s-au înscris în prealabil în listele electorale. Morții nu ar mai figura lângă vii și în locul cui nu s-a înscris nu ar putea nimeni lua buletine și aplica ștampile. Eu nu aș mai dezlipi, o dată la zece ani, ștampila de pe buletiul meu de plastic, în direct la TV să arăt ce ușor e să votezi de două ori.
Într-o țară normală, nu câștigă numai partidul de guvernământ în circumscripțiile unde mulți votează pe liste suplimentare, cu excepția centrelor universitare. Într-o țară normală numai studenții se află în număr mare în duminica de alegeri în altă localitate decît a lor, nu sute de mii de oameni. Și tot acolo, nu ai doar două exit-polluri comandate de la doi foști purtători de cuvînt PSD, că așa ajungi de se aliniază la milimetru listele suplimentare cu cele două exit polluri.
Într-o țară normală, oamenii care trimit cinci miliarde de euro în țară, mai mult ca investițiile străine, capătă măcar dreptul de a descărca de pe situl ambasadei declarația pe propria răspundere și pot veni cu ea completată să o semneze în ziua votului. Pot și anunța pe situl ambasadei că vor veni la vot astfel ca să fie pregătite destule cabine și ștampile. La câți bani trimit în țară se pot organiza și secții suplimentare prin închirierea unor spații în zonele cu concentrare mare.
Într-o țară normală, ca Estonia, care s-a eliberat de comunism mai târziu decît noi, ai un cod de identificare electronic cu care poți vota și să-ți plătești impozitele din fața propriului tău computer,.
Într-o țară normală, curțile de justiție nu ajunge cu cauzele administrative chiar în timpul alegerilor prezidențiale, iar curtea constituțională nu stă să vadă cine câștigă ca să se pronunțe. Nu există articole în legi interpretabile ca judecătorii să poată decide cu conștiința liniștită în funcție de cîștigătorul alegerilor.
Într-o țară normală, procurorii nu arestează în timpul campaniei electorale oameni politici care ar fi trebuit să fie în închisoare demult, de teamă că după ce ajunge Victor Ponta președinte nu vor mai fi lăsați să o facă.
Într-o țară normală, trei sferturi din presă nu închide taraba după ce se termină alegerile, și la fel institutele de sondare care au fost create special pentru această ocazie. Sau dacă presa închide, că și-a pierdut credibilitatea, cititorii și veniturile și și-a ascuns falimentul destul, închide indiferent de cine câștigă alegerile. La noi, numai dacă Victor Ponta câștigă are trustul Intact o speranță de salvare. Altfel, suma care trebuie restituită statului român înseamnă falimentul Antenelor și a tuturor publicațiilor asociate- dacă nu se găsește cineva să le cumpere. La fel, presa băsistă, care nu se mai ținea decât din banii de PR ai Elenei Udrea sau baronilor ei riscă să dispară integral dn ianuarie viitor.
Într-o țară normală, ziariștii fac presă, nu propagandă, iar votanții votează, nu scriu la ziare. La noi e invers. Votanții au adus România curată pe locul șase la trafic în ziua alegerilor, nu din siteuri de presă, ci din toate siteurile, înaintea multor televiziuni, și au făcut un sfert de milion de oameni să vină pe siteul societății civile în zilele de alegeri, pentru că nicăieri în altă parte cu excepția Facebookului oamenii nu au avut unde povesti ce li s-a întîmplat la vot fără nici o cenzură. În viitor, presa scrisă de cititori va înlocui în mare parte presa tradițională, și va fi bine, că va fi mai greu de corupt.
Într-o țară normală, firmele de publicitate profesioniste lucrează la campanii electorale pe bani, nu fac voluntariat, și banii de comunicare nu se duc la firmele de partid, că măcar la testul de supraviețuire îți cumperi barca cea mai trainică și nu pe aia încropită de o rudă care vrea să mai facă un ban.
Într- o țară normală, unde totul se tranzacționează și promisiunile electorale nu se țin, nu ies diverși să țipe la candidatul alternativ să mai facă niște promisiuni și să mai opereze niște tranzacții. Ca dacă reușim să îl alegem, măcar să fim siguri că nu e mai bun ca ăia dinaintea lui.
Într-o țară normală, cei care au strigat doi ani că e musai dreapta să fie unită și că Victor Ponta e un mare pericol pentru țară, ca doamnele Macovei și Udrea nu se apucă să vorbească de proiectele lor în 2016 sau 2020 când încă alegerile nu s-au terminat și mai e un tur, lăsând lupta cu Ponta pe seama noastră, care nu-l diabolizăm pe Ponta și am mai unit dreapta și în 2004 fără să facem vreodată parte din ea.
Într-o țară normală, votanții se împart după ideologie, nu după cine poate fi miluit și cine nu. Nici nu ar trebui să găsești la tînărul candidat al puterii electoratul mai vârstnic și mai puțin educat, și la cel al opoziției pe cel mai tânăr și educat, și asta semnificativ statistic, contrar a ce spun comentatorii improvizați ai sondajelor de opinie. Alegerile nu ar trebui să fie, ca în 1990, o luptă cu demografia, sau am fi câștigat-o demult. Nu am câștigat-o, pentru că mare parte din populația mai tânără și activă e cea care a plecat să muncească în Europa, unde i s-au închis ușile la vot duminica trecută. Într-o țară normală, cum frumos spune Ciprian Domnișoru, revoluţia din 1989 nu ar trebui să se tot repete pentru că PSD tot încearcă să o fure.
Într-o țară normală, oamenii politici luptă până în ultimul moment, nu își scriu suma pe o foaie și așteaptă ofertanți.
Într-o țară normală, alegerile se încheie doar după ce se introduce în urne ultimul vot din ultimul tur, iar oamenii care au pretins că pleacă în Congo dacă nu iese cum vor ei nu stau în casă în ziua votului, nici nu așteaptă ca vreun om politic să facă din rahat bici la viitoarele alegeri. Cinci la sută mai mulți participanți față de turul unu pot aduce victoria lui Klaus Johannis pe 16 noiembrie. Dacă ies din casă doar aceiași oameni din 2 noiembrie, Victor Ponta a cîștigat deja.
