20.2 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăLifestyleO fostă iubită îi aduce acuzaţii grave lui Nicolas Cage

O fostă iubită îi aduce acuzaţii grave lui Nicolas Cage

Vickie Park, o femeie care susţine că a avut o relaţie marcată de pauze cu actorul, din iunie 2017, spune că acesta a abuzat-o fizic luna trecută, în timp ce era sub influenţa alcoolului.

Informaţia a apărut în documente depuse în instanţă, şi publicate de site-ul The Blast, prin care femeia a cerut un ordin de restricţie pe numele soţiei actorului, Alice Kim. Actorul şi soţia sa sunt în prezent separaţi.

Park susţine că soţia lui Cage o hărţuieşte pe reţelele de socializare online şi că îi este frică să iasă din casă din cauza acesteia.

Un purtător de cuvânt al lui Nicolas Cage a respins acuzaţiile, calificându-le drept “absurde”.

Cage şi Kim s-au despărţit în 2016 şi, recent, actorul a declarat într-un interviu că separarea a fost un şoc pentru el. Totuşi, Cage, în vârstă de 54 de ani, spune că a rămas prieten cu Kim.

În cei peste 30 de ani de carieră, Nicolas Cage a realizat peste 40 de filme, printre care se numără “Părăsind Las Vegas” (1995), care i-a adus un premiu Oscar pentru interpretare, şi “Suflet sălbatic” (1990), în regia lui David Lynch, recompensat cu Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes.

În 2010, actorul a filmat în România pentru filmul “Ghost Rider – Spirit of Vengeance”, care a fost lansat în 2012. În luna februarie 2014, Nicolas Cage a revenit în România pentru a lucra la filmul “The Dying of the Light”, în regia lui Paul Schrader.

Cele mai citite

Dan Podaru o invită pe Clotilde Armand la o dezbatere publică

Edilul in functie al sectorului 1, Clotilde Armand, se ascunde in spatele acuzatiilor și evita dezbaterile reale cu contracandidatii sai, susține Dan Podaru, propunerea...

Cancer ovarian: peste 70% din cazuri sunt depistate în stadii avansate

Cancerul ovarian este unul dintre cele mai mortale cancere la sexul feminin, clasându-se în primele 5 cauze de mortalitate prin cancer la femei, au...

Avanpremiera filmului „În inima Naționalei – Din vestiar până în Germania” a avut loc joi seara, la București

Filmul „În inima Naţionalei - Din vestiar până în Germania”, povestea neștiută a calificării naționalei de fotbal a României la EURO 2024, regizat de...
Ultima oră
Pe aceeași temă