14.7 C
București
miercuri, 29 mai 2024
AcasăȘtirile zileiPercheziţii domiciliare într-un dosar ce vizează trei spitale din Harghita

Percheziţii domiciliare într-un dosar ce vizează trei spitale din Harghita

Este vorba de dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals intelectual, înşelăciune şi constituire de grup infracţional organizat, a anunţat purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, Gheorghe Filip.

Potrivit acestuia, percheziţiile au loc pe raza judeţelor Harghita şi Mureş.

”Poliţişti ai Serviciului de investigare a criminalităţii Harghita efectuează la această oră şapte percheziţii domiciliare, pe raza judeţelor Harghita şi Mureş, în cadrul unui dosar penal aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire de grup infracţional organizat, fals intelectual, înşelăciune. În cauză sunt vizaţi angajaţi din trei spitale. La acţiune participă poliţişti din mai multe structuri, inclusiv BCCO”, a precizat oficialul.

 

Cele mai citite

Rusia va taxa suplimentar veniturile mari și companiile pentru a susține războiul din Ucraina

Rusia plănuieşte creşteri de taxe pentru veniturile mari şi companii, a anunţat marţi Ministerul de Finanţe, în contextul în care Moscova caută încasări suplimentare...

Cehia dă asigurări Ucrainei că armamentul promis constând în sute de mii de obuze va sosi în curând

Premierul ceh Petr Fiala l-a asigurat marţi pe omologul său ucrainean Denis Şmîhal că primele muniţii din iniţiativa gestionată de Republica Cehă pentru achiziţionarea...

BEC anunță că statisticile privind prezenţa la vot în data de 9 iunie vor fi prezentate în timp real

Biroul Electoral Central(BEC) pentru alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024 şi pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2024...
Ultima oră
Pe aceeași temă