15.3 C
București
vineri, 24 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăPoliția îl caută pe Radu Mazăre la domiciliul din Constanța

Poliția îl caută pe Radu Mazăre la domiciliul din Constanța

La data de 10 ianuarie , in jurul orei 16.00, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța s-a primit sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la emiterea mandatului de arestare preventivă în lipsă pe numele inculpatului Radu Ștefan Mazăre. „Imediat, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța au fost dispus acele măsuri pentru punerea în executare a respectivul mandat”, au precizat reprezentanții IPJ Constanța.

Conform procedurilor, prima măsură pe care o vor lua polițiștii este să verifice dacă fostul primar este acasă. „Se fac verificări la locațiile unde domiciliază. Apoi se fac demersuri la organul judiciar competent pentru emiterea cererii de urmărire internațională și a mandatului european de arestare”, au mai spus reprezentanții Poliției. Cererea de dare în urmărire nu poate fi emisă decât de instanța de judecată. Reamintim că Radu Mazăre a plecat din țară anul trecut și, potrivit spuselor sale, s-ar afla în Madagascar.

Cele mai citite

Vechea și noua Caledonie ard în focurile electorale

Vechea și Noua Caledonie, ținuturi la 16.000 de km distanță unele de celelalte, dar cu legături vechi onomastice, sunt în flăcările electorale. După demisia premierului...

Vechea și noua Caledonie ard în focurile electorale

Vechea și Noua Caledonie, ținuturi la 16.000 de km distanță unele de celelalte, dar cu legături vechi onomastice, sunt în flăcările electorale. După demisia premierului...
Ultima oră
Pe aceeași temă