15.7 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăDNA cere închisoare cu executare orientată spre maximum pentru Alina Bica şi...

DNA cere închisoare cu executare orientată spre maximum pentru Alina Bica şi Horia Simu

Decizia instanței va fi definitivă.

„Solicităm executarea pedepselor în penitenciar a tuturor celor trei inculpaţi. Cerem majorare la Alina Bica, mai ales pentru că a fost deja condamnată în alt dosar”, a cerut, luni, reprezentantul Ministerului Public.

De asemenea, procurorul DNA a cerut ca pedepsele de la apel să fie mai mari decât cele pronunţate de instanţa de fond.

În acest dosar, magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au condamnat-o, pe 26 ianuarie 2017, pe Alina Bica, fostul procuror-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), la trei ani şi şase luni cu executare pentru favorizarea făptuitorului, încadrarea juridică fiind schimbată din luare de mită şi participaţie improprie sub forma determinării cu intenţie la săvârşirea fără vinovăţie a infracţiunii de abuz în serviciu în favorizarea făptuitorului.

În acelaşi dosar, fostul şef al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Şerban Pop, a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă. Şi în cazul acestuia, încadrarea juridică a fost schimbată din complicitate la infracţiunea de dare de mită în trafic de influenţă.

Totodată, afaceristul Horia Simu a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare pentru cumpărare de influenţă. Şi în cazul acestuia, judecătorii instanţei supreme au schimbat încadrarea juridică din dare de mită în cumpărare de influenţă.

Potrivit rechizitoriului DNA, în 2014, Şerban Pop ar fi primit de la Horia Simu aproximativ 230.000 de euro, cash şi sub forma a două contracte de consultanţă judiciară, pentru a interveni la conducerea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), în scopul soluţionării favorabile a unui dosar penal al omului de afaceri.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

MAE condamnă ferm toate actele de violență asupra jurnaliștilor

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) condamnă "ferm" toate actele de violenţă împotriva jurnaliştilor şi a mass-media în exercitarea profesiei lor, într-un mesaj transmis cu ocazia...

România, debut de vis la Campionatul European de Culturism şi Fitness! Sportivii noștri au cucerit 21 de medalii în prima zi

Lotul național al României a câștigat un număr record de 21 de medalii (11 de aur, 6 de argint și 4 de bronz) în...

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă