3 C
București
vineri, 13 decembrie 2024
AcasăInternaționalPremeditare! Dublura lui Khashoggi a ieșit din Consulatul saudit

Premeditare! Dublura lui Khashoggi a ieșit din Consulatul saudit

Cel mai nou amănunt a fost legat de premeditarea uciderii jurnalistului. În sprijinul acestei ipoteze se arată că un medic patolog a fost inclus în echipa de 15 persoane sosită la Istanbul pentru a-l lua în primire pe Khashoggi când s-a dus la Consulat pentru a ridica un document necesar căsătoriei cu o turcoaică, faptul că personalului turc ce deservea Consulatul i s-a dat liber în perioada programării lui Khashoggi, iar pe camerele de securitate se vede un bărbat îmbrăcat în hainele jurnalistului, care iese din Consulat pe ușa din spate, ia un taxi, după care e văzut în faimoasa moschee Sultan Ahmed, apoi într-o baie publică, de unde a ieșit cu alte haine.

 

Acesta a fost identificat ca fiind Mustafa al-Madani, ce venise cu echipa de 15 saudiți ce trebuia să-l convingă pe jurnalistul disident să se întoarcă acasă, după cum arată versiunea oficială a Arabiei Saudite.

Dublura trebuia să întărească declarația consulului saudit la Istanbul că jurnalistul a plecat imediat ce și-a ridicat documentul. Prezența logodnicei acestuia la intrarea principală și faptul că a alertat autoritățile că jurnalistul n-a mai ieșit din clădire a dat peste cap planul echipei de ucigași.

Arabia Saudită continuă să considere cazul „o uriașă greșeală”, susținând că nu s-a putut afla unde este trupul jurnalistului, deși au arestat 18 persoane care au avut legătură cu acest „caz”.

Practic, Prințul Coroanei, Muhamad bin Salman, a rămas fără oamenii săi de bază, ceea ce, pentru regat, este cea mai drastică sancțiune pe care o poate primi.

De acum înainte, acțiunile sale vor fi controlate de regele însuși. „Deschiderea” către democrație va fi înțeleasă corect în afară, anume că se va urma doar în sectorul economic, regatul rămânând închistat în ancestralele tradiții tribale, în care a tăia în bucăți un oponent este o datorie de onoare, nu o oroare.

Sau, cum spunea ambasadorul saudit în SUA, prințul Khalid bin Salman, fratele moștenitorului: „Să spun sincer, nu mă interesează cazul!”. Case closed!   

Adina Mutar
Adina Mutar
pseudonim
Cele mai citite

François Bayrou devine prim-ministru în Franța

Președintele Emmanuel Macron l-a numit pe François Bayrou, un veteran centrist și aliat de lungă durată, în funcția de prim-ministru, marcând al patrulea lider...

Moment istoric pentru Grupa României din preliminariile CM 2026. Cea mai compactă geografic grupă din istorie

Grupa H din preliminariile pentru Campionatul Mondial 2026, din care face parte și România, marchează o premieră istorică. Niciodată în preliminariile europene nu a...

Pep Guardiola, discurs emoționant înaintea derby-ului cu United. „Îmi vreau jucătorii înapoi”

Manchester City o va înfrunta pe Manchester United duminică seară, în cadrul celei de-a 16-a etape a Premier League, într-un meci de maximă intensitate...
Ultima oră
Pe aceeași temă