16 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăInternaționalChina a asediat Australia cu atacuri cibernetice

China a asediat Australia cu atacuri cibernetice

Ancheta a înfuriat Beijingul, mai ales că vine la doar câteva zile după ce vicepreședintele american, Mike Pence, a acuzat China la summitul APEC exact de „furt de proprietate intelectuală“ la scară largă.

Potrivit raportului, Ministerul Securității de Stat al Chinei a fost responsabil de „Operațiunea Cloud Hopper“, un val de atacuri detectat de Canberra și de partenerii săi din alianța „Five Eyes“ – SUA, Marea Britanie, Canada și Noua Zeelandă.

Compania americană CrowdStrike de securitate cibernetică a detectat, de asemenea, o creștere alarmantă a atacurilor în primele șase luni ale acestui an.

„Aceste activități sunt în principal din China și sunt lansate în toate sectoarele. Fără mănuși!“, a declarat vicepreședintele CrowdStrike, Mike Sentonas.

Atacurile cibernetice au avut loc în ciuda unui acord încheiat între Canberra și Beijing anul trecut de a nu iniția și sprijini spionajul comercial și furtul de proprietate intelectuală.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Chinei, Geng Shuang, a respins raportul ca „fără fundament“, iar acuzațiile „neprofesionale, iresponsabile și, evident, având motive ascunse“.

Anul trecut, date sensibile despre avioanele F-35 ale Australiei și programele avionului de supraveghere P-8 au fost furate atunci când un subcontractant din domeniul Apărării a fost atacat cibernetic cu un instrument utilizat pe scară largă de hackerii chinezi.  

 

Cele mai citite

Cristiano Ronaldo le-a luat fața lui Messi și Mbappe! CR7 este cel mai bine plătit sportiv al planetei

Pentru a patra oară în carieră, Cristiano Ronaldo ocupă primul loc în clasamentul celor mai bine plătiţi sportivi ai planetei, stabilit de revista economică...

Arest la domiciliu pentru medicul care a uitat o compresă în ambdomenul unei paciente, iar aceasta a murit

Medicul care a operat o femeie din localitatea dâmboviţeană Dragomireşti şi ar fi uitat o compresă în abdomenul acesteia, lucru ce a dus la...

Expoziţia „Jandarmeria Română 1850 – 2020” va putea fi vizitată la sediul Muzeului Judeţean Teleorman

Muzeul Național de Istorie a României, în parteneriat cu Complexul Național Muzeal ASTRA din Sibiu, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române și Muzeul Județean Teleorman,...
Ultima oră
Pe aceeași temă