16.3 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăInternaționalAngela Merkel: Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare mai strânsă

Angela Merkel: Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare mai strânsă

Într-un discurs susţinut în cadrul unei dezbateri despre buget în Bundestag, camera inferioară a parlamentului din Germania, Merkel a spus că UE trebuie să se concentreze acum pe dezvoltarea unei legături mai puternice.

Ea a mai declarat că rivalitatea tot mai mare dintre SUA şi China şi “revigorarea geostrategică” a Rusiei, precum şi programata ieşire a Marii Britanii din UE vor avea consecinţe profunde, pentru care blocul comunitar trebuie să fie pregătit.

Angela Merkel a spus totodată că există încă şanse ca Marea Britanie să iasă din UE cu un acord până la 31 octombrie. “Avem încă şanse să obţinem un (Brexit) ordonat, iar guvernul german va face tot ce va putea pentru ca acest lucru să fie posibil – chiar până în ultima zi. Dar spun de asemenea că suntem pregătiţi şi pentru un Brexit dezordonat”, a precizat ea.

“Dar rămâne un fapt că după retragerea Marii Britanii, avem un competitor economic la uşa noastră, chiar dacă vrem să păstrăm o strânsă cooperare economică, în afacerile externe şi securitate şi relaţiile de prietenie”, a adăugat cancelarul german.

Angela Merkel a declarat de asemenea că blocul comunitar trebuie să se dezvolte tehnologic, Europa fiind în urmă în privinţa unor evoluţii tehnologice importante.

Ea a salutat componenţa echipei anunţate marţi, la Bruxelles, de preşedintele ales al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Angela Merkel a subliniat că noua Comisie este “orientată global” şi că va întări poziţia Europei în lume.

În privinţa solicitării SUA ca Germania să îşi sporească bugetul pentru apărare în cadrul NATO la 2% din PIB, Angela Merkel a precizat că Germania îşi va respecta promisiunea de a se apropia de această ţintă, dar a adăgat că UE intenţionează de asemenea să îşi consolideze politicile comune privind apărarea.

Tot pe plan extern, ea a mai spus că Europa a decis să menţină acordul din domeniul nuclear din 2015 cu Iranul şi va continua să încerce să găsească soluţii care să împiedice escalarea situaţiei.

Creşterea economică a Chinei aduce o responsabilitate tot mai mare pentru Beijing pe scena mondială, a mai afirmat cancelarul german, adăugând că le-a spus săptămâna trecută liderilor chinezi că respectarea drepturilor omului este indispensabilă.

“Acest lucru se aplică în general, dar se aplică şi pentru situaţia din Hong Kong, unde continuă să considerăm principiul ‘o ţară, două sisteme’ ca fiind cel potrivit”, a declarat ea.

Cele mai citite

Opt persoane au murit într-un restaurant din Beirut în urma unui incendiu porvocat de explozia unei butelii de gaz

Un incendiu provocat de explozia unei butelii de gaz a ucis marţi cel puţin opt persoane într-un restaurant din capitala Libanului, Beirut, au informat...

ONU încearcă să împiedice “o tragedie fără margini” în oraşul Rafah

Responsabilul ONU pentru situaţii umanitare de urgenţă Martin Griffiths a avertizat marţi, într-o declaraţie, că o operaţiune la sol a armatei israeliene în oraşul...

Ursula von der Leyen ia în calcul o înțelegere cu extrema dreaptă după alegerile europarlamentare

În cadrul dezbaterii de la Maastricht, organizată de POLITICO şi Studio Europa Maastricht, aceasta a dat de înţeles că ar fi deschisă pentru o...
Ultima oră
Pe aceeași temă