12.1 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăEconomieȘova constată evidentul: Șantierele autostrăzilor, întârziate

Șova constată evidentul: Șantierele autostrăzilor, întârziate

Firmele de construcții acuză obţinerea greoaie a autorizaţiilor de construire, întârzierea exproprierilor şi birocraţia excesivă.
Acestea sunt principalele concluzii ale întâlnirii de marţi dintre ministrul Transporturilor, Lucian Şova, şi ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, cu reprezentanţii celor mai importante firme de construcţie de infrastructură rutieră şi feroviară în România. “Nu am înregistrat progresele pe care mi le-aş fi dorit în sensul realizării obiectivelor de o manieră mai eficientă. Şantierele nu funcţionează astăzi la parametri pe care ni i-am propus împreună. Am toată determinarea să monitorizez, să contribui la rezolvarea oricăror probleme administrative. Orice solicitare administrativă aveţi, nu ezitaţi să o adresaţi Ministerului Transporturilor. În măsura în care competenţele îmi permit voi interveni alături de managementul CNAIR şi CFR S.A. în rezolvarea problemelor administrative în cel mai scurt timp cu putinţă. Susţin atât eforturile antreprenorilor, cât şi pe cele ale beneficiarilor în atingerea obiectivelor propuse în contracte pentru realizarea proiectelor de dezvoltare şi reabilitare a infrastructurii rutiere şi feroviare, însă cer mai multă implicare din partea antreprenorilor’, a spus ministrul Lucian Şova, citat într-un comunicat al Ministerului Transporturilor.
Acesta a subliniat, totodată, că de la începutul anului până în prezent au fost introduse în Guvern o serie de acte normative care au asigurat front de lucru constructorilor pe şantiere.
Ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, a precizat că există două probleme majore, şi anume întârzieri în execuţia lucrărilor între 12 şi 84 de luni şi nepredarea lucrărilor executate pentru că antreprenorii nu au făcut cereri de plată.
Potrivit ministrului de resort, România are fonduri europene consistente pentru infrastructura de transport (6,6 miliarde euro), dar absorbţia banilor europeni se face cu ajutorul antreprenorilor care trebuie să implementeze proiectele. “Avem 15 proiecte fazate, în valoare de un miliard de euro, care sunt contracte deja încheiate şi pentru care nu primim facturi de la constructori. Sunt întârzieri în ceea ce priveşte cererile de plată. Sunt toate sumele asigurate, dar aşteaptă situaţiile de lucrări pentru rambursare. Mă îngrijorează că nu putem să avansăm”, a declarat Rovana Plumb.
La rândul lor, antreprenorii au prezentat stadiul de execuţie a lucrărilor de pe şantiere şi problemele administrative care ar fi dus la întârzieri în realizarea proiectelor, precum obţinerea greoaie a autorizaţiilor de construire, întârzierea exproprierilor şi birocraţia excesivă. De asemenea, aceştia au semnalat lipsă acută a forţei de muncă iar ministrul Transporturilor a anunţat că se lucrează la un mecanism legal care să rezolve această problemă.
La întâlnirea de lucru au participat şi secretari de stat din Ministerul Transporturilor care răspund de activitatea de pe şantierele de autostrăzi, directorul Direcţiei Generale Organismul Intermediar pentru Transport (MT), directorul Autorităţii de management pentru Programul Operaţional Infrastructură Mare (MFE) şi cei ai CNAIR şi CFR S.A. 

Cele mai citite

Germania susține că a fost victima unui atac cibernetic rusesc. Berlinul avertizează că vor exista consecințe

Berlinul a acuzat vineri hackeri ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic intolerabil împotriva membrilor Partidului Social-Democrat german şi a avertizat că vor...

Jim Caviezel, actorul care l-a jucat pe Iisus Hristos, spune că Dumnezeu l-a îndrumat să se facă actor

Jim Caviezel, actorul care l-a jucat pe Iisus Hristos în filum "Patimile lui Hristos", regizat de Mel Gibson și în care joacă și Maia...

VIDEO. Madeira, insula “la modă” în 2024. În martie s-a atins un nou număr maxim de pasageri

Madeira este un arhipelag portughez din Atlanticul de Nord, aflat la vest de Maroc. În ultimii doi ani, insula este "asaltată" de turiști, dat...
Ultima oră
Pe aceeași temă