12.7 C
București
marți, 14 mai 2024
AcasăEconomieRomânii au investit peste 786 de milioane de lei în titlurile de...

Românii au investit peste 786 de milioane de lei în titlurile de stat ”Centenar”

Vineri s-a încheiat prima emisiune de titluri de stat lansată de Ministerul Finanţelor Publice în cadrul Programului Tezaur – ediţia ”Centenar”, cu valoare de 1 leu, dobândă de 5% şi scadenţă la cinci ani, destinate exclusiv populaţiei.

”În perioada 15 iunie – 6 iulie 2018 titlurile au putut fi cumpărate de către persoanele fizice rezidente care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii, iar veniturile obţinute sunt neimpozabile”, a informat sâmbătă Ministerul de Finanţe, într-un comunicat.

Titlurile de stat au fost achiziţionate prin unităţile operative ale Trezoreriei Statului, precum şi prin reţeaua de oficii poştale ale Companiei Naţionale Poşta Română, situaţia subscrierii fiind următoarea: prin trezorerii: 644.269.745 lei (14.756 investitori); prin Poşta Română: 141.955.889 lei (4.946 investitori). 

 Astfel, volumul total de subscriere atins, la data de 6 iulie, este de 786.225.634 lei.

”Având în vedere interesul crescut al populaţiei faţă de această metodă de economisire, emiterea titlurilor de stat pentru populaţie va continua şi pe viitor, posibil şi cu alte maturităţi, până la epuizarea plafonului anual stabilit pentru anul 2018 la un nivel indicativ de 4 miliarde lei”, precizează Ministerul de Finanţe.

 

 

Cele mai citite

Curtea Constituțională discută sesizarea privind comasarea alegerilor

Curtea Constituţională a României (CCR) dezbate, astăzi, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) în legătură OUG privind organizarea alegerilor din 9 iunie.Este...

Rusia – Ucraina, ziua 790: Blinken, vizită surpriză la Kiev

Şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, a sosit în această dimineaţă la Kiev pentru o vizită surpriză care ar trebui să-i liniştească pe ucraineni cu...

Fostul avocat al lui Trump a depus mărturie în procesul cu Stormy Daniels

Michael Cohen, fostul avocat al lui Donald Trump, a compărut luni în calitate de martor-cheie la procesul fostului preşedinte al SUA pentru plăţi ascunse...
Ultima oră
Pe aceeași temă