30.5 C
București
joi, 27 iunie 2024
AcasăAlegeri 2016Ministrul Dezvoltării a propus o OUG pentru scăderea chiriilor locuițelor sociale. Shhaideh:...

Ministrul Dezvoltării a propus o OUG pentru scăderea chiriilor locuițelor sociale. Shhaideh: Am avut situații în care chiria pentru locuințele ANL a crescut de 10 ori

Ministrul Dezvoltării, Sevil Shhaideh, a declarat, miercuri, că în şedinţa Guvernului se va discuta o Ordonanţă de urgenţă care vizează diminuarea chiriei celor ce locuiesc în construcţiile realizate de Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL). Ea a precizat că se urmărește ”îndreaptarea unei nedreptăți făcute de guvernul anterior cu privire la chiriile percepute de autorităţile locale”, potrivit News.ro.

”Propun pe ordinea de zi suplimentară o Ordonanţă de urgenţă care îndreaptă o mare nedreptate făcută de guvernul anterior cu privire la chiriile percepute de autorităţile locale în apartamentele ANL. Astfel, am avut situaţii în care de la 70 de lei chiria care era până anul trecut, ajunsesem la o chirie de 700 de lei de familie”, a declarat Sevil Shhaideh.

Prin proiectul OUG chiria va fi stabilită în funcţie de rangul localităţilor în care se află locuinţele ANL şi de veniturile familiilor care stau cu chirie. ”Aceste locuinţe sunt de fapt locuinţe sociale pentru tineri, pentru cei care nu au venituri suficiente. Din acest considerente, vă propunem această Ordonanţă de urgenţă ”, a menţionat vicepremierul.

Cele mai citite

Rusia și-ar putea restrânge relațiile diplomatice cu Occidentul

Rusia ia în considerare o posibilă scădere a nivelului relaţiilor sale diplomatice cu Occidentul din cauza implicării tot mai mari a SUA şi a...

Sfaturi pentru reducerea primei la asigurarea RCA

Pentru mulți dintre noi, a obține reduceri la asigurarea RCA reprezintă un obiectiv important atunci când încercăm să gestionăm bugetul auto eficient. În fond,...

Cisiordania: Un soldat israelian a fost ucis și unul rănit în timpul unui raid militar

Un soldat israelian a fost ucis şi unul a fost grav rănit în timpul unui raid militar în Cisiordania, a anunţat armata, citată de...
Ultima oră
Pe aceeași temă