10.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăTaxă de solidaritate pe salariile de lux din companiile de stat

Taxă de solidaritate pe salariile de lux din companiile de stat

Salariaţii companiilor la care statul este acţionar majoritar ar putea plăti o taxă suplimentară, un fel de “cotă de solidaritate”, a declarat, luni, ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, citat de Agerpres.

“Deocamdată s-a discutat despre entităţile care sunt plătite din buget. În cazul acestor entităţi economice (n.r.- al societăţilor naţionale de tipul Transelectrica sau Romgaz), eventual poate fi vorba de o taxă de solidaritate, care oricum se va aplica tuturor celor cu venituri peste un anumit nivel. Vom vedea exact care este nivelul şi care este nivelul acestei taxe. Din toate companiile la care statul este majoritar toţi cei care au peste un anumit nivel vor plăti o taxă suplimentară ca o cotă de solidaritate. Nu dau cifrele deocamdată”, a afirmat Vlădescu, la finalul consultărilor dintre preşedintele Traian Băsescu, premierul Emil Boc şi parlamentarii coaliţiei de guvernare, care au avut loc, luni, la Palatul Parlamentului.

El a explicat că taxa de solidaritate pentru companiile respective va fi aplicată de la aceeaşi dată cu cea prevăzută pentru reducerea salarială cu 25% în sectorul bugetar sau a pensiilor cu 15%.
“Se va interzice participarea secretarilor de stat şi a membrilor cabinetelor în consilii de administraţie sau în alte entităţi asimilate, iar cei care participă prin lege vor participa în baza funcţiei pe care o au, fără să fie remuneraţi”, a explicat ministrul Finanţelor.

Cele mai citite

Ocolul Bucureștiului în 30 de zile

Coaliția PSD-PSD a făcut un ocol de treizeci de zile pentru a ajunge de unde a plecat. “Și mă ocoli...” – vorba bancului. Dar...

JT Grup Oil anunță lansarea unei oferte publice de vânzare inițială a 10.000.000 acțiuni ordinare noi emise în urma unei operațiuni de majorare a...

JT Grup Oil S.A., companie ce activează pe piața distribuției de carburanți și dezvoltatorul celui mai nou terminal privat de produse petroliere din România...

Pensionarii primesc cadou de Paști de la Guvern. Vor primi banii în avans

Guvernul a adoptat în şedinţa de joi hotărârea care permite plata pensiilor înaintea sărbătorilor de Paşti, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu, subliniind că demersul...
Ultima oră
Pe aceeași temă