21.3 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăEconomieComerţul electronic va creşte cu 8,8% pe an până în 2022

Comerţul electronic va creşte cu 8,8% pe an până în 2022

Totodată, există încă mult loc de creştere pentru retailul online şi cel tradiţional, care pot coexista pe termen mediu în ECE, cu oportunităţile cele mai bune în România şi Bulgaria, potrivit raportului. Astfel, ar exista suficient spaţiu evolutiv pentru ca mai multe concepte să continue să înflorească în condiţiile unei creşteri solide a vânzărilor de retail cu 4,9% pe an sau 71,5 miliarde de euro până în 2022.

”Într-adevăr, estimările îndrăzneţe pot pune mărimea pieţei online mai aproape de acest nivel şi în prezent. Dar, chiar şi într-un scenariu şi mai optimist în care comerţul electronic captează 10% din totalul vânzărilor de retail până în 2022, ajungând la 34 de miliarde euro, se prevede un volum mare de vânzări adiţionale care au loc prin canalele tradiţionale”, explică Mark Robinson, CEE Research Specialist în cadrul Colliers International.

Mai mult, în comparaţie cu ţările din grupul Vişegrad, care ar putea să mai absoarbă fără probleme o creştere de 5-10% a stocului de spaţii de retail până în 2022, în România şi Bulgaria, potenţialul ar putea fi de 20-30% având în vedere gradul mai redus de dezvoltare din oraşele regionale, potrivit estimărilor Colliers.

”În scenariul de bază, extinderea cererii prin intermediul canalelor online şi a produselor livrate va genera, potrivit calculelor Colliers, o nevoie pentru 198.000 mp de spaţii dedicate de logistică/depozitare pe an în ECE în perioada 2018-2022, considerând capacitatea actuală pe deplin utilizată. Spre comparaţie, lanţul de aprovizionare pentru retailul tradiţional va necesita 865.000 mp de spaţii logistice/de distribuţie pe an pentru a ajuta volumul mare de vânzări”, se arată în comunicat.

Totodată, pentru sectorul de retail, noul concept de “showrooming” (un spaţiu fizic de vânzări aflat în sinergie cu site-ul de comerţ online) ar trebui să contribuie la strategia de supravieţuire. Astfel, deşi s-ar putea să nu vedem creşteri ale chiriilor în statele ECE din cauza ameninţării comerţului online şi a unor negocieri dificile, pieţele nu par în prezent supraîncălzite, potrivit Colliers.

”Ritmul susţinut de creştere a vânzărilor de retail înseamnă că este foarte dificil ca dinamica din retailul tradiţional să dispară cu totul, chiar luând în considerare inflaţia. Creşterea considerabilă a salariilor, a PIB-ului şi a disponibilităţii creditelor ar trebui să menţină piaţa în zona de expansiune”, se arată în comunicat.

În plus, suprafaţa totală de 1,06 milioane mp de spaţii logistice necesare, în estimarea conservatoare, vine ca urmare a unei creşteri de 9% a comerţului online, parte a unui avans de 4,9% pentru comerţul cu amănuntul.

”Această suprafaţă reprezintă 3,3% din stocul actual de logistică/distribuţie din cele 6 ţări analizate din Europa Centrală şi de Est. Mai interesant, valoarea este egală cu 62% din suprafaţa depozitelor aflate într-un stadiu avansat al construcţiei la finalul trimestrului 2 din 2018 şi cu 87% din cererea totală a ultimelor 4 trimestre”, se arată în comunicat.

Cele mai citite

Campanie de ecologizare a malurilor apelor din zona Roșia Montană

Localnici şi prieteni ai Roşiei Montane îşi dau întâlnire duminică, 12 mai, la ora 10.00, în Piaţa Centrală, pentru prima din cele cinci campanii...

Cum alegi scaunul de birou pentru copii?

Școala online a fost pentru mult timp o normalitate în lumea celor mici. Tocmai de aceea, improvizarea unui birou acasă a devenit o prioritate...

6 piese de mobilier esențiale în amenajarea unei camere pentru tineret

Cu siguranță, amenajarea unei camere pentru tineret este o sarcină care necesită atenție și creativitate....
Ultima oră
Pe aceeași temă