13 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăEconomieCombinatul chimic Donau Chem Turnu Măgurele şi-a reluat activitatea

Combinatul chimic Donau Chem Turnu Măgurele şi-a reluat activitatea

“După o perioadă de peste cinci ani în care producţia a fost suspendată (data opririi: 11 martie 2015), întreprinderea a repornit gradual instalaţiile astfel încât, în 23 iunie, Donau Chem ajunge, din nou, la o producţie zilnică de circa 1.500 de tone de uree şi 850 de tone de azotat de amoniu, pentru care consumă 1,6 milioane de metri cubi de gaze. Menţionăm că toată această cantitate reprezintă importuri”, se arată în comunicatul de presă.

Grupul agroindustrial precizează că, în prezent, unitatea din Turnu Măgurele are aproximativ 500 de angajaţi, a mai fost angajat personal în vederea repornirii şi se vor mai face angajări, compania estimând că până la finalul trimestrului trei al acestui an fabrica din Turnu Măgurele va avea 1.000 de salariaţi, iar produsele sale vor fi vândute atât în ţară, cât şi la export.

Pe lângă Donau Chem, grupul InterAgro are deja în funcţiune fabrica de îngrăşăminte Chemgas Slobozia, cu o capacitate zilnică de 1.500 de tone de uree, 1.100 de tone de amoniac şi 900 de tone de azotat de amoniu. Aici, consumul zilnic de gaz metan este de circa 1,4 milioane de metri cubi, care este, de asemenea, din import.

Cu trei milioane mc gaze procesate zilnic, grupul InterAgro devine, din acest moment, cel mai mare consumator de gaze individual din România şi un important angajator care plăteşte, doar contribuţii sociale pentru salariaţi, echivalentul a peste un milion de dolari lunar, se arată în comunicatul de presă al grupului agroindustrial.

Programul de redeschidere a fabricilor de îngrăşăminte operate în România va continua în ritm accelerat, până la sfârşitul acestei toamne urmând a începe activitatea la Azochim (fosta Ga Pro Co) Săvineşti şi ROM Fertilizers (fosta Amurco) Bacău, unităţi la care recrutările de personal deja au început.

“Vom ajunge ca, la finalul trimestrului trei al 2020, în cele patru fabrici pe care InterAgro le va avea deschise, să producem circa 5.300 de tone de uree zilnic şi 4.700 de tone de amoniac, asigurând aproape integral necesarul pentru aceste produse al României”, a declarat Ioan Niculae, preşedinte InterAgro Group.

Interagro este unul din cei mai mari actori agroindustriali integraţi ai României, operând şase fabrici de îngrăşăminte şi peste 47.000 de ha de teren agricol. Deţine şi operează, de asemenea, fabrici de procesare produse agricole şi investeşte constant în turism şi sport.

Cele mai citite

Eclipsată de Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea da găina pe păun, pentru a se apropia de coloritul batistuțelor europarlamentarului

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Criticul de modă Iulia Albu a ajuns să fie extrem de invidioasă pe europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan. Coloratele batistuțe...

Echilibrul perfect: cum să îmbini mobilierul vintage cu designul modern

În ultimii ani, o tendință care a câștigat teren în designul interior este combinarea mobilierului vintage cu designul modern. Acest amestec neconvențional de stiluri...

OFICIAL. Massimiliano Allegri a fost demis de Juventus

Clubul de fotbal Juventus Torino a anunțat vineri, 17 mai 2024, demiterea antrenorului Massimiliano Allegri. Anunțul vine la doar două zile după ce echipa a...
Ultima oră
Pe aceeași temă