13 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialVIDEO. Președintele Trump revine cu o declarație mai dură, după ce a...

VIDEO. Președintele Trump revine cu o declarație mai dură, după ce a fost criticat că nu se distanțează de extremiștii albi: Rasismul e rău. Cei care sunt motivați de ură sunt criminali

Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a revenit cu o nouă declarație prin care condamnă mai ferm violențele izbucnite, sâmbătă, între militanţii extremei-drepte şi contraprotestatarii din orășelul Charlottesville din statul Virginia, potrivit New York Times. 

"Rasismul este rău", a spus domnul Trump. "Iar toți cei care provoacă fapte de violență în numele rasismului sunt infractori și criminali, inclusiv grupurile KKK, neo-naziștii, supremațiștii albi și alte grupuri motivate de ură și bigotism", a declarat președintele american.

 





Mai mulți dintre consilierii de vârf ai președintelui, inclusiv noul șef de cabinet de la Casa Albă, John F. Kelly, l-au sfătuit pe Trump să emită o declarație mai vehementă privind violențele din Charlottesville.

Șeful administrației de la Casa Albă a condamnat, sâmbătă, „ura şi violenţa de pe multe părţi”, însă a evitat să-i numească pe militanţii de extremă-dreaptă, care, deşi au fost responsabili pentru escaladarea violenţelor din Charlottesville, l-au susţinut în timpul alegerilor prezidențiale din 2016. Această atitudine nu a rămas fără ecou și a fost aspru criticată de opoziție, dar și de apropiații lui Trump.

”Este foarte important pentru naţiune să-l audă pe preşedinte catalogând evenimentele din Charlottesville drept ceea ce sunt, un atac terorist comis de militanţii albi pentru supremaţie rasială”, a scris senatorul republican din Florida, Marco Rubio.

De asemenea, și fosta candidată la alegerile prezidențiale din 2016, Hillary Clinton, l-a criticat pe actualul președinte al SUA. ”Fiecare minut în care permitem acestei situaţii să persiste prin încurajări tăcute sau lipsă de acţiune este ruşinos şi ne distruge valorile”, a scris Clinton, pe Twitter.

Casa Albă a intervenit, duminică, în acest scandal, explicând, printr-un comunicat de presă, citat de Agerpres, că președintele Trump a condamnat toate formele de "violență, bigotism și ură", inclusiv cele comise de "naționaliștii albi, KKK, neonaziști și toate grupările extremiste", atunci când a vorbit sâmbătă despre violențele din Charlottesville.

"Președintele a spus foarte ferm în declarația sa de ieri (sâmbătă — n.r.) că condamnă toate formele de violență, bigotism și ură și desigur aceasta îi include pe naționaliștii albi, KKK, neonaziștii și toate grupările extremiste. El a făcut apel la unitate națională și le-a cerut tuturor americanilor să strângă rândurile", a declarat un purtător de cuvânt al Casei Albe.

Sute de naționaliști albi au participat, sâmbătă, la protestul împotriva înlăturării unei statui a unui general care luptase pentru pro-sclavie în timpul Războiului Civil din SUA. Demonstranții de extremă dreaptă, inclusiv membrii neo-nazisti și KKK i-au întâmpinat violent pe contramanifestanții care militau pentru unitate. La fața locului au intervenit și forțele de ordine, iar incidentul a escaladat în momentul ăn care o mașină a lovit, în plin, mulțimea de manifestanți. În urma acestui accident, o femeie de 32 de ani a murit, iar alte 35 de persoane au fost grav rănite. 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă